Furnizorii de curent și gaze vor putea fi schimbați în 24 de ore. Dar nu de acum, ci abia din august

Furnizorii de curent și gaze vor putea fi schimbați în 24 de ore. Dar nu de acum, ci abia din august

ANRE anunță adoptarea unui regulament care să le permită românilor să-și schimbe furnizorul de energie în numai 24 de ore. Dar acest regulament nu-i va ajuta pe oameni cu nimic acum, ci se va aplica abia peste 6 luni.

Uniunea Europeană este cea care obligă toate statele membre – prin intermediul Directivei (UE) 2019/944 – să le ofere cetățenilor posibilitatea de a-și schimba, în numai de 24 de ore și în orice zi lucrătoare, furnizorul de energie electrică și gaze naturale.

Termenul până la care acest lucru trebuie să fie posibil e unul foarte generos: anul 2026. Până atunci, statele trebuie să se asigure că populația își poate schimba furnizorii de energie electrică și utilități în trei săptămâni.

ADVERTISING

Acesta este, în mod normal, și termenul în vigoare în România: 21 de zile. În realitate, mai ales din cauză că n-au fost pregătiți să prelucreze un număr mare de comenzi, furnizorii au depășit aceste termene.

ANRE a lansat încă de la începutul lunii noiembrie 2021 în dezbatare publică un proiect de ordin privind un regulament pentru funcționarea unei platforme unice, prin intermediul căreia românii să îşi poată schimba furnizorul în numai 24 de ore, începând de pe 28 august 2022.

Iar miercuri, după mai bine de 2 luni de la începerea perioadei de dezbatere publică, ANRE a anunțat că a adoptat regulamentul. Odată publicat în Monitorul Oficial, regulamentul va intra în vigoare. Dar se va aplica abia de pe 28 august 2022.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Potrivit mecanismului descris de ANRE, de la finalul lunii august, consumatorii, furnizorii și operatorii de rețea (distribuitorii) vor putea transmite toate documentele necesare în relația dintre ei, prin intermediul acestei platforme unice.

Chiar dacă se va face cu mult înainte de termenul limită impus de Bruxelles, aplicarea unei astfel de măsuri ar fi fost utilă chiar mai repede, în România.

E adevărat că, la acest moment, în condițiile plafonării prețurilor la energie electrică și gaze naturale și ale compensărilor prevăzute de lege, puțini români își mai schimbă furnizorii.

ADVERTISING

Din aprilie 2022, însă – adică după ce perioada în care se aplică Legea 259/2021 va trece – românii vor fi nevoiți să își aleagă cele mai avantajoase oferte de energie electrică și gaze naturale de pe piață.

În cazul în care n-o vor face, s-ar putea trezi cu facturi mult mai mari decât se așteaptă acum. Așa că orice informație și orice facilitate i-ar putea ajuta să-și aleagă cea mai bună ofertă de curent și gaze naturale.

Din păcate, până la acest moment, nici furnizorii, nici ANRE și nici Guvernul n-au găsit calea optimă de a le explica românilor cum funcționează sectorul energetic, cum se calculează o factură și cum să aleagă - în cunoștință de cauză - cea mai bună ofertă.

Iar mulți dintre cei care au înțeles măcar în parte și au căutat o ofertă mai bună de energie au fost descurajați să mai continue să monitorizeze piața, în momentul în care statul a plafonat prețurile și a compensat facturile, anulându-le practic aproape orice câștig ar fi avut la schimbarea furnizorului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇