Expoziție caritabilă de graffiti și street art, în sprijinul unui artist care are nevoie de ajutor

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
afis_Empathy-needs-only-colors

Comunitatea artiștilor din graffiti și street art susține o cauză umanitară prin expoziția de grup caritabilă Empathy needs only colors, cu scopul strângerii de fonduri pentru un membru care are nevoie de ajutor urgent.

În urma unui accident, graffer-ul ENOC a fost diagnosticat cu politraumatism, în prezent, fiind paralizat parțial. Deoarece există șanse de recuperare, dacă urmează un tratament în primul an după accident, este nevoie să strângem suma necesară până la finalul lunii iulie 2021.

În România nu poate beneficia de aceste proceduri, motiv pentru care ENOC poate opta pentru tratament în Elveția (cost 30.000 euro) sau în Thailanda (62.000 dolari). ENOC a fost acceptat la un spital din Thailanda pentru transplantul de celule stem, după ce a avut, deja, numeroase intervenții chirurgicale.

ADVERTISING

50 de artiști expun spre vânzare în trei spații: Galeria Neagră, Muzeul Național al Țăranului Român și ETAJ artist-run space. În cadrul deschiderii expoziției la Galeria Neagră, ENOC a pictat live.

Artiștii care expun:

Cage, Biex, Homeboy LDJ, Erps, Pandele, MSER, Pisica pătrată, Ortaku, Lost.optics, IRLO, Privește cerul, Robert OBERT, Zgondy, Alex Baciu, Mosek, Aeul, Oksen, Roper, Ohboy, Tpst, Hopa, Whyx, Lucian Sandu-Milea, Obie Platon, Gaciu, Runo, Andrei Grigorescu, Schoppel Cut, Chimie Mișu Foarfecă, Thoth Julay, KSELEQOQYNQYSHY, PSETT, Dru, Pulsar, Harcea Pacea, Popescu, Iluc, Coon One, SEMANTIX, Wezo, Alexandru Ștefan Răduță, j9 Studio, CHICO, Breza, KERO, OCU, HIERO, Lux, CHILL,Dreptu.

ADVERTISING

Suma obținută în urma vânzării tablourilor va fi donată integral beneficiarului. De asemenea, orice ajutor financiar este binevenit, putând fi direcționat beneficiarului, cu mențiunea Pentru ENOC, astfel:

Cont RON
RO33RNCB0318000512200001

Cont EUR
RO41INGB0000999907524075
Bancă beneficiar: ING Bank București Centrală
Cod SWIFT: INGBROBU

REVOLUT
0727 954 435

Sau
https://www.gofundme.com/f/help-david-to-walk-again

Expoziția este cu acces gratuit și va fi deschisă publicului între 9-11 iulie între orele 13.00-21.00.

ADVERTISING

Vernisajul va avea loc pe data de 9 iulie, ora 17:00

Vizitarea expoziției se va desfășura respectând toate normele igienico-sanitare.