Lacul din Parcul Național arată în ultimul hal. Ce se face şi când? (Galerie foto)

Lacul din Parcul Național arată în ultimul hal. Ce se face şi când? (Galerie foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Lăsat de izbeliște ani la rând, lacul din Parcul Național din Sectorul 2 al Capitalei arată și astăzi tot neîngrijit, de parcă nimeni nu s-ar ocupa de el. De ce stau lucrurile așa și când se va rezolva problema a explicat pentru spotmedia.ro primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.

De fapt, Primăria Sectorului 2 administrează de mai multă vreme aleile și spațiul verde din Parcul Național. Nu e un parc modernizat, dar vegetația e îngrijită. Aleile sunt măturate și există toalete în parc.

38
Alei și spațiu verde, în Parcul Național. Foto: Spotmedia.ro

Până anul trecut, lacul din parc a fost, însă, în gestiunea Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB) din subordinea PMB. Iar ALPAB nu reușea să-l întrețină.

ADVERTISING

Pe 17 august 2021, primarul Radu Mihaiu anunța, într-o postare pe rețelele de socializare, că ALPAB nici nu e în stare să îngrijească lacul, dar nici Primăriei Sectorului 2 nu vrea să i-l cedeze.

Până la urmă, Primăria Sectorului 2 a preluat lacul. Dar cu toate astea luciul de apă tot neîngrijit arată.

Mihaiu: Lucrăm cu arhitecți și peisagiști. Trebuie să urmărim măcar jumătate de ciclu de vegetație

Primarul Radu Mihaiu susține că se pregătește nu doar să revitalizeze lacul, ci să schimbe fața întregului Parc Național.

„Am preluat, într-adevăr, lacul în luna decembrie.

La acest moment, este adevărat, el nu arată foarte bine. Nu am făcut până acum decât lucrări de întreținere acolo. Dar avem planuri mari atât pentru Parcul Național, cât și pentru Parcul Plumbuita (unde, de asemenea, este un lac administrat de Apele Române și care este sufocat, în fiecare vară, de covoare de pet-uri - n.red.).

3-2
Cum arată acum lacul din Parcul Național. Foto: spotmedia.ro

Dacă vrem să facem lucrurile bine și la un preț corect, trebuie să ne facem temele. Și exact asta facem acum: pentru ambele pacuri lucrăm la Documentații de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI sunt un fel de studii de fezabilitate, dar nu pentru construcții noi, ci pentru reparații și reamenajări - n.red.).

ADVERTISING

Mai mult decât atât, am făcut o comisie consultativă, formată din reprezentanți ai Ordinului Arhitecților, ai Asociației Peisagiștilor și ai Institutului Național al Patrimoniului. Dorința noastră este să facem împreună caietul de sarcini pentru proiectare și execuție, în vederea reamenajării acestor parcuri.

Ne-am întâlnit cu comisia de câteva ori. Și din discuții a reieșit că nu se poate face un proiect bun, până când nu avem niște studii corecte.

12
Resturile vegetale neculese la timp răpesc din frumuseșea lacului. Foto: spotmedia.ro

Spre exemplu, la lacul din Parcul Național, din documente nu reiese nici măcar dacă fundul de lac e betonat sau nu. Și e o informație importantă, în funcție de care se iau anumite decizii.

ADVERTISING

De asemenea, înțeleg că în lac se deversa anterior apă dinspre Patinoarul Flamaropol. Și respectiva apă avea niște caracteristici care au influențat biodiversitatea din lac. Sunt mai multe aspecte care trebuie stabilite.

Membrii comisiei și-au dorit un an întreg pentru a urmări plantele din parc pe durata unuii ciclu complet de vegetație și pentru a studia biodiversitatea. Dar asta înseamnă că până în vara lui 2023 n-am fi reușit să facem mare lucru. Așa că am ajuns la un compromis: vom aloca 6 luni pentru aceste studii de vegetație și biodiversitate”, a precizat Radu Mihaiu.

30
Lacul din Parcul Național. Foto: Spotmedia.ro

Primarul a mai spus că, în principiu, administrația Sectorului 2 ia în calcul să reamenajeze Parcul Național cu tematică sportivă, cu piste de alergare, zonă de parkour și trasee de moutain bike. Dar ceea ce e oportun va rezulta din studiile care se întocmesc acum.

Și tot din studii va reieși dacă e oportun să existe din nou bărci de închiriat, pentru plimbări pe lac.

„De asemenea, discutăm acum dacă ar fi optim să lansăm, separat, proceduri de achiziție pentru proiectare și execuție sau să lansăm o singură procedură.

Dacă lansăm una singură, e foarte posibil ca firma câștigătoare să facă proiectare în funcție de materialele de care dispune. Și atunci deciziile pe care le ia s-ar putea să nu fie cele mai bune.

Pe de altă parte, o procedură unică ar grăbi lucrurile și am vedea schimbări consistente în cele două parcuri, vara viitoare.

În acest an am alocat 1,5 milioane de lei pentru studii. Iar primele semne de intervenție în teren se vor vedea la finele acestui an sau începutul lui 2023.

Înțeleg perfect nemulțumirea oamenilor care merg în Parcul Național. Doar că nu prea are logică, din punct de vedere economic, să investim mult în lac, în condițiile în care oricum ne pregătim să începem reamenajarea parcului la finalul acestui an sau la începutul lui 2023”, a mai spus Radu Mihaiu.

Între timp, o cât mai bună toaletare a lacului le-ar fi de folos oamenilor care vor să se bucure de o plimbare prin Parcul Național.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇