Curțile școlilor din Brașov vor fi deschise pentru copii în weekend și în vacanțe

Curțile școlilor din Brașov vor fi deschise pentru copii în weekend și în vacanțe
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Curțile școlilor din Brașov vor fi deschise pentru copii în weekend, în vacanțe și, acolo unde este cazul, după program, sub pază și în baza unor reguli de siguranță, a anunțat primarul orașului, Allen Coliban.

”Astăzi s-a aprobat prin Hotărâre de Consiliu Local proiectul „Fără lacăte pe curtea școlii”.

Ce înseamnă asta? Curțile școlilor vor fi deschise pentru copii în weekend, în vacanțe și, acolo unde este cazul, după program, sub pază și în baza unor reguli de siguranță”, a scris edilul pe Facebook.

ADVERTISING

Potrivit primarului, deși proiectul propus de consilierii USR PLUS includea 24 de școli care să intre în acest program, consilierii PNL și PSD au votat reducerea acestui număr la doar 10 şcoli.

”În viitor, după implementarea lui în aceste 10 școli și după analiza impactului, ne vom lupta pentru a deschide și restul curților, micuții brașoveni având dreptul să se joace în siguranță, în cartierul lor”, mai afirmă primarul din Brașov.

Allen Coliban spune că proiectul a luat naștere din dorința cetățenilor de a deschide curțile școlilor pentru copii.

ADVERTISING

”Acest proiect a plecat din dorința cetățenilor de a deschide curțile școlilor pentru copii. În 2018, asociația Reactiv Braşov, prin David Sorin și Codrut Bucur, a strâns peste 8000 de semnături fizice pentru acest proiect și mă bucur că am reușit măcar în parte să ducem dorința lor la bun sfârșit. Vreau să le mulțumesc pentru munca depusă”, a precizat Coliban.

Primarul subliniază că pe vremuri copiii se puteau juca în spatele blocului, dar acum mașinile au preluat mult din spațiul de joacă.

”Dacă pe vremuri puteam să ne jucăm în spatele blocului, astăzi mașinile au preluat mult din spațiul de joacă, iar pe stradă este evident lipsit de siguranță să ne lăsăm copiii să se joace. Astfel a reieșit necesitatea deschiderii curților școlilor în afara orelor de curs”, mai spune edilul.

ADVERTISING

Comunitatea Declic a organizat joi, în faţa Primăriei din Cluj-Napoca, un protest sub denumirea „Scoateţi lacătul de la curtea şcolii! Strada nu e loc de joacă!”.

Zeci de oameni au venit cu copii și au transformat trotuarul din fața primăriei în loc de joacă. Unii copii au desenat cu cretă colorată pe asfalt, în timp ce alții s-au jucat cu mingea, șotronul sau badminton.

Ei au vrut astfel să atragă atenția autorităţilor asupra faptului că cei mici sunt obligați să se joace în parcări, printre mașini, deși au dreptul la acces în curțile școlilor. Doar că acestea au lacătul pe porți.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇