Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, miercuri, că se va acorda o atenţie deosebită sectorului educaţiei, atunci când se vor aplica regulile interdicţiei cumulului pensie-salariu, astfel încât să nu fie afectate cadrele didactice. El a explicat că, în multe situaţii, profesorii ieşiţi la pensie sunt cei care ajută la acoperirea orelor. El a mai anunţat că nu se discută de o nouă mărire a normei didactice.
Daniel David a fost întrebat, miercuri, într-o discuţie avută cu cetăţenii pe pagina de Facebook a Ministerului Educaţiei, dacă interzicerea cumulului pensie-salariu va avea impact şi asupra învăţământului.
”Aşa cum a spus şi premierul, vom fi atenţi ca în zona educaţiei cumulul pensie-salariu să nu afecteze cadrele didactice, fiindcă noi ştim că în foarte multe situaţii practic profesorii pensionaţi sunt cei care ne ajută să ne acoperim orele. Ei nu iau din orele altora mai tineri, dar nu avem suficientă resursă umană, nu avem suficienţi oameni care să acopere aceste ore. Aşa că nu o văd ca o problemă”, a declarat Daniel David.
- În ce condiții poți cumula pensia cu salariul. Regula care schimbă reangajările la stat
- Guvernul limitează cumulul pensiei cu salariul la stat pentru pensiile speciale și cele militare. Cu patru excepții - proiect
El a mai fost întrebat dacă se discută de o nouă mărire a normei didactice.
”Nu se discută aşa ceva. Mărirea s-a făcut. În acest moment, aşa cum am spus, noi trebuie să ne stabilizăm, să ne dezvoltăm în sistem. Nu se mai pune problema unei măriri de normă didactică”, a mai declarat ministrul Educaţiei.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că nu s-a luat o decizie în coaliţie pe proiectul privind cumulul pensie-salariu, el arătând că ori va fi prins ca parte a unei viitoare angajări de răspundere, ori va fi trimis ca proiect de lege.
Grindeanu a menţionat că nimeni nu-şi doreşte să existe excepţii la acest cumul şi că a cerut ministrului Muncii să elimine toate excepţiile.
