Primarul general Ciprian Ciucu a explicat, într-o conferință de presă, cum se vor împărți banii, între PMB și primăriile de sector, în acest an.
Potrivit referendumului inițiat de Nicușor Dan – pe vremea când era primar general – toții banii Capitalei ar trebui să fie împărțiți, între PMB și primăriile de sector, de către Consiliul General.
Dan spune că se va alcătui o listă de criterii, în baza cărora consilierii să voteze împărțirea sumelor.
Ciucu a susținut ideea, deși – în principiu – ea ridică mari probleme atunci când trebuie aplicată.
Motivul: consilierii generali sunt oameni politici, care fac parte din filiale de sector ale unor partide. De regulă, aceste filiale – adesea conduse de primarul de sector - îi susțin pentru ocuparea unor fotolii în Consiliul General și pentru a „împinge” proiecte de sector.
În acest context, consilierii ar trebui să aleagă: lasă banii la PMB sau îi direcționează spre sectoare. Pentru consilierii de la PNL, PSD și PUSL – partide care au primari de sector – decizia n-are cum să fie simplă.
Întrebat de jurnaliști, într-o conferință de presă, Ciucu a susținut că acest sistem de împărțire a banilor nu se va aplica, în acest an. Puteți urmări explicația primarului general în video, de la minutul 50.30:
„Ar fi o mare greșeală, dacă am face o reîmpărțire radicală. Ceea ce cred că trebuie să întâmple în Consiliul General este ceea ce s-a decis în coaliția de guvernare, din care fac parte PNL, PSD, USR și UDMR.
În Coaliție, am decis că Bucureștiul va primit 14% din cota de IV (impozite pe venit – n.red.) pentru că avem niște datorii absolut uriașe. Iar ceea ce rămâne din IV – adică 86% - să fie împărțiți la nivelul Consiliului General.
S-a mai decis că nu se vor mai luat bani de la autoritățile publice locale din impozite și taxe locale, așa cum se intenționa la început. Așa că acolo va fi o creștere. Acești bani, crescând, aduc un surplus de 5-8% pentru fiecare sector, față de anul trecut.
Dat fiind că PMB a primit 14% - pentru care m-am bătut foarte tare – iar președintele României Nicușor Dan a condiționat adoptarea Legii Bugetului de implementarea referendumului pe care l-a organizat pe vremea când era primar general.
Și s-a decis, în consecință, s-a decis să distribuie Consiliul General banii. Ceea ce, faptic, se va întâmpla.
Dar pentru că PMB deja primește 14%, am decis să rămânem pe o formulă precum cea din trecut. Din ce revine Bucureștiului, PMB va primi 45%, iar sectoarele vor primi 55%”, a precizat Ciprian Ciucu.
În aceeași conferință, Ciprian Ciucu a anunțat că va cere votul Consiliului General pentru reorganizarea administrației. Pe termemn scurt, vrea să desființeze 772 de posturi, libere si vacante. Asta înseamnă că 400 de oameni (cei angajați pe posturile ocupate dintre cele 772 -n.red.) vor pleca acasă.
