Companiile municipale au cheltuit aproape 1 milion de euro prin încredințări directe, de când Nicușor Dan a devenit primar general. De ce întârzie desființarea lor

Întrebarea este: de ce durează atât de mult negocierile pentru posturile din AGA celorlalte companii, dacă acestea tot urmează să fie desființate? Sau au cumva de gând consilierii generali PNL și USR PLUS să nu mai lichideze companiile?
Companiile municipale au cheltuit aproape 1 milion de euro prin încredințări directe, de când Nicușor Dan a devenit primar general. De ce întârzie desființarea lor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După ce ani la rând au susținut că societățile edilitare înființate de Gabriela Firea irosesc banii bucureștenilor, acum consilierii generali ai PNL și USR PLUS întârzie cu negocierile pentru schimbarea conducerii și desființarea lor.

Iar în acest timp companiile municipale continuă să cheltuiască.

SpotMedia.ro vă arată astăzi, pe larg, câți bani a dat doar prin încredințări directă fiecare companie municipală de la validarea lui Nicușor Dan în funcția de primar general.

În ultimii ani, atât Nicușor Dan cât și membrii partidelor care l-au susținut la alegerile locale – adică USR-PLUS și PNL – au apreciat că, departe de a fi eficiente, companiile municipale înființate de Gabriela Firea ”toacă banii bucureștenilor” și ar trebui desființate de urgență.

În campania electorală, Nicușor Dan a promis că - dacă ajunge primar general - le va desființa pe cele mai multe (excepție făcând cele care se ocupă de termoficare). Iar după câștigarea alegerilor, Nicușor Dan a explicat și cum vrea să scape de aceste companii.

Nicio companie municipală nu va putea fi desființată peste noapte - planul lui Nicuşor Dan

Mai exact, potrivit planului lui Nicușor Dan, Consiliul General - în care majoritate au acum PNL și USR-PLUS - își va schimba reprezentanții în Adunarea Generală a fiecărei companii municipale (unde acum sunt actuali sau foști consilieri generali din partea PSD-ALDE - n.red.).

Noii membri ai AGA, din partea PNL și USR-PLUS, vor putea schimba consiliile de administrație (CA) ale companiilor. Iar acestea, la rândul lor, vor putea înlocui directorii numiți în timpul administrației Firea.

Toate aceste schimbări s-ar face pentru ca noile conduceri să redefinească strategia pentru companiile de termoficare și să le bage în lichidare pe celelalte.

ADVERTISING

Această lichidare ar fi un proces de durată pentru toate companiile. În cazul celor care au deja servicii publice delegate - cum ar fi Compania Municipală de Iluminat Public SRL - va fi chiar mai greu.

Motivul: înainte să lichideze compania municipală, administrația lui Nicușor Dan trebuie să-i găsească un înlocuitor. Se poate. Spre exemplu, înaintea companiei municipale, de iluminatul stradal din București s-a ocupat Luxten. Dar o astfel de selecție durează, din cauză că trebuie organizată o procedură competitivă, care s-ar întinde pe cel puțin câteva luni.

Una peste alta, e limpede că nicio companie municipală nu va putea fi desființată peste noapte. Mai ales că, până la acest moment, n-a fost făcut nici măcar primul pas.

Partidele de dreapta n-au făcut, încă, nici măcar primul pas. De ce durează atât de mult?

În prima ședință a a noului Consiliul General, care a avut loc pe data de 2 decembrie, Nicușor Dan a spus că așteaptă ca partidele de dreapta să finalizeze negocierile pentru locurile în AGA.

Și abia după ce vor ajunge la un acord și își vor împărți pozițiile, se va ține și ședință de Consiliu General în care modificările din AGA companiilor să fie adoptate.

Deși pozițiile în AGA sunt neplătite, ar fi de înțeles că sunt mai mulți consilieri generali și-ar dori să fie ”la butoane” în companii ca Termoenergetica sau Energetica Servicii SA.

Întrebarea este: de ce durează atât de mult negocierile pentru posturile din AGA celorlalte companii, dacă acestea tot urmează să fie desființate? Sau au cumva de gând consilierii generali PNL și USR PLUS să nu mai lichideze companiile?

Potrivit unor surse din cadrul Consiliului General consultate de Spotmedia.ro, negocierile merg greu pentru că membrii celor două formațiuni politice (adică PNL pe de o parte și USR-PLUS pe de altă parte) nu se prea înțeleg.

ADVERTISING

Alte surse au declarat, însă, pentru SpotMedia.ro că intenția de desființare a companiilor s-a păstrat atât în rândul consilierilor USR PLUS, cât și a consilierilor PNL.

Dar că întârzierile ar proveni din faptul că nu se prea negociază pentru AGA companiilor. Motivul: partidele se concentrează, în aceste zile, mai degrabă pe negocierile pentru pozițiile din Guvern și Parlament și n-a prea fost timp pentru a decide soarta companiilor lăsate moștenire de Gabriela Firea.

Indiferent care ar fi motivul întârzierilor, firesc ar fi ca toți consilierii partidelor de dreapta să adopte cât mai repede o poziție fermă față de societățile pe care le-au contestat intens, încă de la înființare (adică din 2017).

Și asta pentru că - de la învestirea în funcție a lui Nicușor Dan și până astăzi - multe dintre companiile pe care partidele de dreapta le-au tot acuzat că ”toacă banii bucureștenilor” au mai cheltuit aproape un milion de euro doar prin încredințări directe.

Unele și-au cumpărat materiale ca să își continue activitatea. Altele și-au luat lămpi cu ultraviolete ca să dezinfecteze aerul din sedii.

Și multe dintre companii au dat banii la aceleași firme cu care au lucrat și în timpul administrației Firea când ”tocau bani”, potrivit aprecierilor PNL și USR-PLUS.

Cum s-au cheltuit 1 milion de euro deja

SpotMedia.ro a centralizat, din Sicap, achizițiile directe realizate de companiile municipale din ziua învestirii în funcția de primar general a lui Nicușor Dan și până astăzi. De asemenea, am urmărit care sunt firmele la care au primit cele mai mari contacte.

Iată datele, pentru fiecare companie municipală în parte:

ADVERTISING
  1. Compania Municipală de Agrement SA a încredințat direct 2 contracte în valoare totală de circa 83.300 de lei.

Cei mai mulți bani, adică 15.300 de lei, s-au dus la SC Pili Agro IV SRL, pentru transport de persoane cu microbuzul.

Compania de Agrement a preluat de la Compania EcoIgienizare serviciul de curățenie al unor pasaje din București. Și tot de la Eco Igienizare a preluat și rutina de a da, prin încredințare directă, contracte către SC Pili Agro IV SRL.

2. Compania Municipală de Cimitire SA. A dat 3 contracte prin încredințare directă. Valoarea lor cumulată depășește cu puțin 416.000 de lei.

Cel mai mare contract a ajuns la SC BGA Business Global Ager SRL. Această firmă primește 409.193 de lei pentru a planta sute de arbori de diverse dimensiuni.

3. Compania Municipală Trustul de Clădiri Metropolitane SA a fost înființată legal înaintea celorlalte din holdingul Gabrielei Firea. Dar asta nu înseamnă că noua administrație nu-i poate schimba AGA și CA și nu poate încerca să o desființeze.

De la învestirea în funcție a lui Nicușor Dan, compania a făcut 118 achiziții directe în valoare de aproape 2,1 milioane de lei.

Cel mai mare contract - în valoare de 440.256 lei - a ajuns la o companie cu care Trustul a mai lucrat și care se numește Krys Marios Aislamentos.

4. Compania Municipală de Consolidări. A încredințat direct 43 de contracte în valoare de 986.598 de lei.

18 dintre aceste contracte, în valoare totală de 582.956 de lei, au ajuns la Carpatina Prod SRL, o societate cu care compania municipală mai lucrase.

Iar alte 14 contracte în valoare de 143.985 lei au fost încredințate direct către Conalm 2005 SRL.

5. Compania municipală de Dezvoltare Durabilă. A avut doar 3 contracte prin încredințare directă, în valoare de 7.533 de lei. Cea mai mare sumă a mers către City Insurance pentru polițe RCA.

Potrivit Libertatea.ro, această companie, dar și cea de Consolidări au rămas fără bani de salarii, în această toamnă, după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile.

6. Compania Municipală de Eco Igienizare SA a făcut 4 achiziții prin încredințare directă în valoare de 6.926 de lei.

Cea mai mare sumă - adică 2.976 de lei - s-a dus pe servicii de schimb de anvelope către societatea Tunning Autohor SRL.

7. Compania Municipală Energetica SA a dat prin încredințare directă 14 contracte în valoare totală de 44.139 de lei.

8. Compania Municipală Energetica Servicii SA. Urmează să preia activitatea Companiei Energetica SA. N-am identificat în Sicap nicio achiziție prin încredințare directă.

Cea mai mare sumă, adică 13.226 de lei, s-a dus către o societate numită Meda Consult SRL pentru un pachet de tonnere.

9. Compania Municipală Termoenergetica SA a făcut 41 de achiziții directe în valoare 798.317 lei.

Cel mai mare contract i-a fost încredințat societății Viosil Install Construct SRL, pentru montarea a două centrale termice murale în condensație pentru Secția de Întreținere, Reparații și Transport a Termoenergetica. Aceste proiect costă 155.777 de lei.

10. Compania Municipală de Iluminat Public SA a încredințat direct 10 contracte în valoare totală de 200.225 de lei.

Cel mai mare contract a fost unul pentru papetărie în valoare de 69.096 de lei și i-a fost încredințat de compania municipală societății Blue Office Trading SRL.

11. Compania Municipală Imobiliară SA a desfășurat 5 achiziții directe în valoare de 1.113 lei.

Societatea DDD Constance Perfect Clean SRL a primit două contracte în valoare de 660 de lei, pentru servicii de deratizare.

12. Compania Municipală de Întreținerea Arborilor SA a desfășurat 18 achiziții directe în valoare totală de 152.774 de lei.

Cea mai mare parte a sumei - adică 135.000 de lei - s-a dus către AM Lavity SRL și Unitar Proiect TDA. Societățile trebuie să-i livreze companiei studii de fezabilitate (dintre care unul pentru realizarea unei sere pentru plante ornamentale la Frumușani).

13. Compania Municipală Medicală SA a făcut 11 achiziții directe a căror valoare depășește cu puțin 58.000 de lei.

Cea mai mare sumă s-a dus pe produse de papetărie cumpărate de la DNS Birotica SRL (societate despre care senatorul USR Clăudiu Năsui a apreciat că face parte dintre cele aflate în sfera de influență a lui Sebastian Ghiță).

14. Compania Municipală Parcuri și Grădini SA a făcut o singură încredințare directă în valoare de 258 de lei de la Alfa Trust Certification SRL.

Suma a fost plătită pentru prelungirea valabilității unui certificat de semnătură electronică.

15. Compania Municipală Parking SA a făcut 9 achiziții directe în valoare totală de 48.562 de lei.

Cei mai mulți bani s-au dus pe 23 de lămpi UV pentru dezinfectarea continuă a aerului. Dispozitivele au costat 18.340 de lei și au cost cumpărate de la societatea ieșeană Biocomp.

16. Compania Municipală de Pază și Protecție SA a făcut 4 achiziții directe 13.836 de lei.

Cea mai mare sumă, adică 8.336 de lei, s-a dus pe carburant luat pe bază de carduri de la OMV Petrom Marketing.

17. Compania Municipală de Protecție și Voluntariat a făcut 2 achiziții directe în valoare de 8.290 de lei.

Cea mai mare cheltuială a ajuns la 7032 de lei, bani dați pe servicii de internet, televiziune și telefonie de la RCS RDS.

18. Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje a desfășurat 13 achiziții directe în valoare totală de 44.763 de lei.

Cei mai mulți bani s-au dus pe dinți de freză cumpărați de la Wirtgen România, care a primit un contract direct de 9.393 lei.

19. Compania Municipală Tehnologia Informației SA a făcut 5 achiziții directe în valoare totală de 14.874 de lei.

Cei mai mulți bani, adică 2.469 de lei, s-au dus pe 81 de componente de calculator (surse).

20. Compania Municipală de Managementul Traficului SA a făcut 26 de atribuiri directe în sumă totală de 121.826 de lei.

Cea mai mare sumă, 69.915 lei, s-a dus pe 32 de laptopuri HP cu configurație medie, cumpărate de la emag.ro.

Potrivit datelor centralizate din Sicap, companiile municipale Publicitate și Afișaj, Sport pentru Toți, Turistică și Managementul Transporturilor nu au făcut nicio achiziție directă după data de 29 octombrie, când a fost învestit Nicușor Dan ca primar general.

....

Un calcul simplu arată că, doar prin încredințările directe identificate de SpotMedia.ro, 20 dintre cele 23 de companii municipale existente au cheltuit puțin peste 4.710.000 de lei (adică aproape un milion de euro) de la momentul învestirii lui Nicușor Dan în funcția de primar general și până astăzi.

Și e posibil ca, pe lângă aceste încredințări, companiile municipale să fi desfășurat și multe alte achiziții care încă nu s-au publicat în Sicap.

SpotMedia.ro va continua să monitorizeze achizițiile companiilor și vă va ține la curent.

Potrivit surselor noastre, consilierii PNL și cei USR-PLUS speră să ajungă la o înțelegere și să schimbe AGA companiilor cel mai devreme în această săptămână și cel mai târziu până la Crăciun.

Citește și:

Ce rămâne de pe urma companiilor municipale: O societate înființată să-i distreze pe bucureșteni se ocupă de măturat

Ce rămâne de pe urma companiilor municipale (II): În buzunarele cui au ajuns banii cheltuiți de societatea de Publicitate și Afișaj, care s-a ocupat de reclame pentru Firea

Ce rămâne de pe urma companiilor municipale (III): Compania Turistică SA - pierderi uriașe pentru bucureșteni, beneficii pentru caracatița politică

Ce rămâne de pe urma companiilor municipale (IV): Firea și-a făcut o societate de pază cu care nici instituțiile primăriei nu vor să lucreze. Are o armată de salariați și a pierdut milioane de euro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇