Premierul Nicolae Ciucă anunță că sunt probleme cu desfășurarea recensământului în București, Timișoara și Iași și le-a cerut autorităților locale să intervină, inclusiv prin mutarea unor recenzori dintr-un județ în altul.
„Ne apropiem de finalizarea recensământului. Acesta trebuie finalizat până pe data de pe 31 iulie, în conformitate cu legea şi cu angajamentele pe care le-am avut cu programul Băncii Mondiale.
Ca atare, din datele pe care le am, în momentul de faţă, peste 85% din recensământ s-a desfăşurat, ceea ce poate să constituie un grad de desfăşurare satisfăcător", a afirmat Ciucă.
El vrea să plimbe recenzorii ca să fie gata totul la timp.
"Sunt probleme, din ceea ce am primit noi până acum, în municipiul Bucureşti, în Timişoara şi în Iaşi, ca atare, rog să se ia măsuri la nivelul acestor localităţi. Ştiu că în Bucureşti au fost aduşi recenzori din Călăraşi, poate şi celelalte judeţe pot să dea o mână de ajutor, astfel încât să se finalizeze aşa cum se cuvine", a adăugat premierul.