2026 e an de austeritate pentru primării. Pe hârtie.
În practică, de Paște, administrațiile locale cheltuie sute de mii de lei pe târguri, decorațiuni și spectacole – uneori chiar mai mult decât de Crăciun.
La Brăila, un târg prezentat ca având „buget infim” costă de peste două ori mai mult decât cel din iarnă. La Timișoara, peste 400.000 de lei se duc pe iepuri, ouă gigantice și instalații festive. În același timp, Craiova și-a împărțit cheltuielile, ca să nu bată la ochi costurile mari de organizare.
Brăila: „buget infim”, dar de peste două ori mai mare decât la Crăciun
Primarul Brăilei, Marian Dragomir, a descris târgul de Crăciun din 2025 drept „aproape ireal” pentru oraș și a anunțat continuarea seriei cu un târg de Paște organizat „cu un buget infim și fără risipă”.

Sumele nu au fost însă prezentate public. Iar datele din sistemul de achiziții conturează altă imagine.
Firma care e ocupă de târg, HH Cepsind SRL – cu obiect principal de activitate producția de polistiren – primește, din 2018 încoace, 10 contracte prin încredințare directă de la instituția aflată în subordinea primăriei (actualul Centru Cultural și de Agrement Chira Chiralina).
În primii ani, valorile au fost reduse:
- 10.753 lei (2018)
- 6.780 lei (2019)
- 5.900 lei (2022)
Din 2025, însă, cheltuielile cresc semnificativ.
Pentru târgul de Crăciun, firma a primit trei contracte, în valoare totală de 312.460 lei, pentru decoruri, personaje și amenajări.
Pentru evenimentele de Paște, suma urcă la 643.740 lei – adică de peste două ori mai mult:
- 212.000 lei – organizarea Târgului Sărbătorilor de Paște
- 228.000 lei – amenajarea Târgului Florilor
- 203.740 lei – decoruri și structuri prefabricate
Printre elementele decorative se află și o butaforie de mari dimensiuni inspirată din basmul rusesc „Ridichea uriașă”. Fără vreo explicație publică a Primăriei Brăila privind alegerea temei.

Primarul susține că nu organizează concerte de Paște, invocând perioada religioasă, dar anunță evenimente muzicale de 1 iunie.
Craiova: târgul pare mai ieftin, dar costurile sunt împărțite
Primăria Craiova organizează unul dintre cele mai lungi târguri de Paște din țară: o lună întreagă, între 3 aprilie și 3 mai.
Contractul principal, în valoare de 319.900 lei, a fost atribuit firmei Oneway Music SRL, care asigură spectacolele și paza.
În program apar artiști precum Mandinga, Florian Rus și Alina Eremia, dar și reprezentații ale instituțiilor culturale locale.
Firma a mai colaborat cu primăria și în anii anteriori, pentru evenimente similare:
- 294.000 lei (2023)
- 293.000 lei (2022)
La prima vedere, cheltuiala pentru târgul de Paște este mai mică decât în 2025, când ajungea la circa 550.000 lei.
Diferența este însă nuanțată de faptul că alte evenimente sunt plătite separat: spectacole cu holograme, focuri de artificii sau un festival de rock, notează presa locală. Detalii, aici.
Cu alte cuvinte, o parte din costuri nu apare în contractul principal.
Timișoara: peste 412.000 lei pentru decorațiuni și luminițe
La Timișoara, primăria a cheltuit peste 412.000 lei, prin încredințări directe, exclusiv pentru elemente decorative.
Sumele includ:
- 36.975 lei – cofraj supradimensionat, cu instalare

- 164.971 lei – instalații de iluminat și mobilier decorativ
- 46.217 lei – reparații la instalații existente
- 60.420 lei – butaforii (iepuri, sfere etc.)

- 99.216 lei – 36 de piedestaluri pentru ouă decorative

- 4.620 lei – tablă de șah exterioară
- 9.857 lei – ghirlande luminoase
Totalul depășește 412.000 lei doar pentru decoruri, fără a include alte eventuale costuri logistice sau de organizare.
Orașele mici: evenimente modeste, după buget
În orașele mici, diferența de resurse se vede clar.
La Piatra Olt, localitate cu aproximativ 6.300 de locuitori, primăria alocă 20.000 lei pentru un eveniment în a doua zi de Paște: un concurs de ciocnit ouă, cu doi interpreți de muzică populară și premii de câteva sute de lei.
Astfel, în timp ce unele primării cheltuie sute de mii de lei pe târguri, decoruri și spectacole, altele se limitează la evenimente modeste, adaptate bugetului local.
Diferența nu este doar de resurse. Este și de priorități.
