Cât ne costă călătoriile lor (4): De ce s-a dus Ciucu la Paris, Bruxelles și Barcelona

Cât ne costă călătoriile lor (4): De ce s-a dus Ciucu la Paris, Bruxelles și Barcelona
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Încheiem, astăzi, monitorizarea cheltuielilor primăriilor din București cu deplasările în străinătate, în 2024. Iată cum stau lucrurile la sectoarele 4, 5 și 6.

Primăria Sectorului 4 a transmis, la solicitarea Spotmedia.ro, că nici primarul, nici viceprimarii, nici vreun alt angajat nu au călătorit în străinătate, în interes de serviciu, în anul 2024.

Primăria Sectorului 5 ne-a transmis că are în evidențe doar două deplasări. Iată cine și unde a călătorit:

  • un consilier personal al primarului Cristian Popescu Piedone s-a dus la Chișinău, în perioada 19-22 iulie 2024, la un curs numit „Comunicare, protocol și etichetă în diplomație”, organizat de Ministerul Afacerilor Externe, prin Institutul Diplomatic Român. Cheltuiala de la bugetul: 1.164 lei.
  • o profesoară de la Colegiul Tehnic Grigore Cerchez a fost în Macedonia de Nord, la un workshop intitulat „Noi abordări în tranziția verde pentru comunitățile educaționale de practică”, care face parte dintr-un program, Erasmus. Cheltuiala primăriei: 1.872 lei.
ADVERTISING

De ce s-a dus Ciucu la Paris, Bruxelles Și Barcelona

Primăria Sectorului 6 a transmis, la solicitarea Spotmedia.ro, că primarul Ciprian Ciucu a avut, în 2024, două deplasări în străinătate cu bani de la bugetul local:

  • la Paris (Franța) unde a semnat, alături de viceguvernatorul Băncii de Dezvoltare al Consiliului Europei, Tomáš Boček, un contract în valoare de 1.846.000 de euro. Banii vor fi cheltuiți pe asistență tehnică pentru construirea spitalului pentru care Primăria Sectorului 6 a lansat deja licitația. Perioada de plasării: 23-25 aprilie. Costurile: în jur de 3.500 de lei. Adică 2.075 lei a costat transportul cu avionul, iar cazarea a fost de circa 1.500 de lei (echivalentul a 300 de euro).
  • la Bruxelles (Belgia), unde a participat la Săptămâna Europeană a Regiunilor (serie de conferințe și seminarii despre cele mai bune practici în dezvoltarea și managementul orașelor). Perioada: 5-7 noiembrie 2024. Costurile: 3.212 lei. Adică 1.712 lei pentru zbor și circa 1.500 de lei (echivalentul a 300 de euro) pentru cazare.
ADVERTISING

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a fost și Barcelona, Smart City Expo Barcelona. A participat și în anii anteriori, chiar ca speaker. Dar această deplasare nu a fost plătită din bani de la bugetul local.

Potrivit informațiile Spotmedia.ro, angajați ai Primăriei Sectorului 6 au mai avut deplasări în cadrul unor proiecte europene, dar costurile au fost suportate din bani europeni, nu de la bugetul local.

ADVERTISING
Gabriel Kolbay
Reporter Special
A obținut una dintre bursele pentru jurnalism civic Oana Livadariu (oferită de Ovidiu RO în 2016), Bursele Europene JTI pentru jurnaliști (ediția 2016 - 2017) și Bursa Liviu Iancu (acordată de Profit.ro, aprilie 2021). A fost jurat în cadrul Galei Societății Civile, Edițiile 2023 și 2024.
Reporter pasionat, convins că lumea e mai frumoasă și mai sigură atunci când o înțelegi. Așa că încearcă să o înțeleagă și să le transmită și celorlalți ce află. A scris cu gândul că cititorului trebuie să-i fie de folos articolele. A realizat interviuri și podcast-uri și a pus bazele unei comunități online în care oamenii să afle cum își pot face viața mai frumoasă, în oraș. Moderează conferințe și evenimente, ca să-i ajute pe ceilalți sa înțeleagă mai multe despre lucrurile complexe, cum ar fi sectorul energetic sau cum mersul digitalizării, în România.
Expertiză: Documentări complexe, Realizare de materiale jurnalistice scrise, audio și video, Administrație, Energie, Digitalizare
Scrie Despre: Social, Economie, Politică
Citește mai mult
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri