Alertă în sistemul medical: Doi rezidenți au murit unul după altul, la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Alertă în sistemul medical: Doi rezidenți au murit unul după altul, la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Două decese, unul după altul, în rândul medicilor rezidenți de la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași au zguduit comunitatea medicală.

La un interval de doar două săptămâni, doi tineri – George Ștefan Tilă (31 de ani), din Bârlad, Vaslui, și Emanuel Mirel Luca (28 de ani), din Darabani, județul Botoșani – au fost găsiți morți în propriile locuințe.

George Ștefan Tilă, aflat în ultimul an de rezidențiat, a murit vineri, 28 martie 2025. Potrivit surselor juridice citate de Ziarul de Iași, el suferea de o boală preexistentă care ar fi contribuit la deces, însă cauza oficială nu a fost comunicată până în prezent.

Două săptămâni mai târziu, duminică, 13 aprilie, Emanuel Mirel Luca, rezident în aceeași secție, a fost găsit fără viață.

Primele rezultate ale autopsiei indică leziuni pulmonare severe, posibil provocate de infecții respiratorii. Surse medicale afirmă că tânărul ar fi încercat să deschidă geamul în momentul în care a simțit că nu mai poate respira.

Presiunea psihică și fizică: un posibil factor agravant

Moartea celor doi rezidenți a declanșat numeroase discuții legate de condițiile de muncă din sistemul medical. În special la Institutul de Gastroenterologie, unde, potrivit relatărilor colegilor, ritmul de lucru este extenuant.

Prof. dr. Anca Trifan, coordonatoarea institutului, a declarat pentru Ziarul de Iași că secția pe care o conduce este una dintre cele mai solicitante din țară, având în permanență un număr ridicat de pacienți. „Se muncește enorm, nu de azi, de ieri, ci dintotdeauna. Este o tragedie care ne afectează profund”, a spus aceasta.

Deși Emanuel Mirel Luca nu avusese gărzi în ultimele două săptămâni, se simțea rău și își făcuse analize medicale și un CT recent, fără a descoperi probleme grave. Potrivit dr. Trifan, acesta ducea o viață liniștită, fără excese, și urma să se căsătorească.

Există suspiciuni că tânărul ar fi contractat, în ultimele luni, atât gripă, cât și Covid, la fel ca și alți colegi de pe secție, iar organismul său ar fi fost afectat în urma acestor infecții respiratorii.

Mărturii tulburătoare ale rezidenților

În spațiul public, inclusiv pe rețele de socializare și platforme precum Reddit, au apărut numeroase mesaje anonime din partea unor persoane care se identifică drept rezidenți la Institutul de Gastroenterologie din Iași. Aceștia relatează un volum de muncă excesiv, atribuții care depășesc fișa postului, lipsa sprijinului și a înțelegerii din partea personalului auxiliar.

Un mesaj rezumă starea de spirit: „Suntem obligați să stăm și 34 de ore treji. Nu suntem ascultați. Când cerem ajutor, nu ne ia nimeni în seamă.”

Se reclamă faptul că rezidenții sunt adesea puși să preia sarcinile infirmierilor, brancardierilor și ale altor categorii de personal, în special în turele de noapte sau în lipsa personalului auxiliar.

Universitatea: „E prematur să vorbim de suprasolicitare ca fiind cauza morții”

Prof. dr. Luminița Iancu, prorector al UMF „Grigore T. Popa” din Iași, a declarat că, deși rezidențiatul este dificil, iar gastroenterologia este o specializare grea, nu se poate afirma, în acest moment, că suprasolicitarea ar fi cauza directă a acestor decese.

„E o distanță mare între a recunoaște că există probleme și a spune că acești tineri au fost exploatați până la moarte. Pot fi și cauze medicale ignorate, și factori de risc personali”, a spus aceasta.

Conducerea Institutului de Gastroenterologie a anunțat că va evalua, în perioada următoare, nivelul de solicitare a rezidenților și va lua în considerare măsuri pentru a monitoriza mai atent starea de sănătate a acestora.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇