Marius Semeniuc, profesor de limbi slave din Sighetu Marmației și suspect într-un dosar de trădare instrumentat de DIICOT, a fost dat în urmărire generală de către autoritățile române, după ce a reușit să fugă în perioada în care ordonanța de reținere a expirat, dar înainte de a fi pronunțată decizia de arestare preventivă.
Alături de Adrian Robertin Dinu, Semeniuc este acuzat de legături cu agenți ai Rusiei și de activități ce ar fi avut ca scop subminarea suveranității României.
Ambii sunt membri ai organizației „Comandamentul Vlad Țepeș”.
Un profesor cu un profil controversat
Semeniuc este o figură cunoscută în comunitatea locală, fiind profesor de limbi slave la Liceul Tehnologic „Poienile de Sub Munte” și la Liceul Tehnologic „Marmația” din județul Maramureș.
El a studiat la Institutul de Stat al Limbii Ruse Pușkin din Moscova și a absolvit Jurnalism la Universitatea de Nord Baia Mare și Filologie la Universitatea ”Babeș Bolyai”.
Semeniuc se prezintă ca fiind director al Uniunii Rutenilor Subcarpatici din România, o organizație care promovează cultura și tradițiile rutenilor, și se declară susținător al Marii Rusii.
Pe pagina de Facebook, Semeniuc își scrie numele cu litere chirilice și afișează steagul rutenilor.ț
Rețineri în dosarul de trădare
Șase persoane au fost reținute miercuri de DIICOT pentru trădare, potrivit unui comunicat al parchetului.
Cei șase inculpați sunt acuzați că au negociat cu agenți ai Rusiei ieșirea României din NATO și au mers la Moscova.
Grupul era organizat ca o structură militară cu stat major, susțin procurorii.
Cei șase inculpați au avut legături cu atașatul militar al Federației Ruse la București și adjunctul acestuia care au fost declarați persona non grata de România, zilele trecute.