7 lucruri pe care arunci banii fără să-ți dai seama: Ce trebuie să faci ca să tai cheltuielile inutile

7 lucruri pe care arunci banii fără să-ți dai seama: Ce trebuie să faci ca să tai cheltuielile inutile
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Se scumpesc accelerat aproape toate produsele și serviciile, așa că fiecare leu economisit contează acum mai mult ca oricând. Cu timpul, chiar și cei care sunt foarte organizați pot să ajungă să cheltuiască pe unele lucruri care nu le sunt necesare.

Inflaţia din România, măsurată prin creșterea preţurilor de consum, a depășit 15% în luna iunie, cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani. Mai mult, analiștii financiari estimează că e posibil să avem inflație din două cifre până la sfârșitul anului 2023.

În aceste condiții, când totul este mai scump, orice sumă economisită, oricât de mică, contează. CNN trece în revistă câteva lucruri pe care oamenii aruncă banii și soluțiile care pot fi aplicate pentru a reduce cheltuielile inutile:

Comisioane bancare

Fie că le achiți când retragi bani de la bancomat din afara rețelei de ATM-uri a băncii tale, fie că ești taxat pentru anumite plăți sau pentru consultarea contului, aceste costuri se adună lună de lună. În SUA, media lunară a comisioanelor pentru verificarea soldului a fost de peste 5 dolari în 2021, potrivit unui sondaj Bankrate, iar comisionul mediu lunar pentru verificarea conturilor purtătoare de dobândă a depășit 16 dolari pe lună.

ADVERTISING

Este indicat să verifici ce comisioane aplică banca la care ai cont și să încerci să alegi produse fără costuri suplimentare sau să alegi altă bancă.

Produse la ofertă

Te bucuri când cumperi ceva la un preț mai mic, dar cheltuind bani pe ceva de care n-ai nevoie înseamnă, de fapt, că ai renunțat la o sumă cu care puteai face ceva util, pentru a lua un lucru de care n-ai nevoie acum.

Data viitoare așteaptă 24 de ore înainte de a lua decizia ca să analizezi cu mintea limpede dacă chiar ai nevoie de acel lucru.

Abonamente nefolosite

Un studiu realizat de Chase anul trecut arată că 70% din consumatorii americani au cheltuit peste 50 de dolari pe lună pentru plăți recurente de care nu aveau nevoie. De multe ori, oamenii se înscriu pentru a încerca gratuit servicii sau produse și uită să dezactiveze opțiunea la sfârșitul perioadei de testare gratuită. Banii sunt trași automat din cont, iar mulți nici nu știu că pierd bani pe ceva ce nu folosesc, explică Julie Ramhold, analistă la DealNews.

ADVERTISING

Există și situații când unele abonamente (TV, streaming, cărți, sală) ți-au folosit o vreme, dar apoi nu le-ai mai folosit și ai tot amânat să le închizi - acestea generează, de asemenea, costuri la care poți renunța.

Dacă ai activată opțiunea de debit direct pe cont și o consideri utilă, atunci păstreaz-o, dar urmărește extrasul de cont în fiecare lună, ca să vezi pe ce se duc banii și renunță la abonamentele pe care nu le folosești.

Prea multă mâncare

Până la 40% din mâncarea cumpărată în SUA nu este consumată niciodată, potrivit Natural Resources Defense Council. În România se aruncă anual aproximativ 2,55 milioane de tone de alimente, ceea ce înseamnă aproximativ 129 kg/cap de locuitor.

Uită-te în frigider înainte de a pleca la supermarket, apoi planifică-ți meniurile din următoarele zile cu ceea ce găsești acolo; nu vei cumpăra produse pe care le ai deja și vei lua doar ceea ce-ți lipsește.

ADVERTISING

Garanții extinse

Uneori, costul garanției extinse îl depășește pe cel al reparației sau aceasta nu acoperă o anumită defecțiune. În plus, unele carduri de credit includ automat garanția extinsă contra cost pentru unele cumpărături, așa că ajungi să plătești încă o dată pentru ceva ce deja ai sau pentru un produs la care producătorul oferă promoțional o garanție mai mare.

În loc să plătești pe ceva ce, în principiu, nu vei folosi, mai bine fă un fond de rezervă în care să pui niște bani, lună de lună, fără să le simți lipsa. Dacă știi că ai niște bani puși deoparte, poți să eviți garanțiile extinse.

Asigurări mai scumpe

La fel ca la alte servicii, costul asigurărilor de casă și auto tinde să crească odată cu trecerea timpului.

Dacă ai folosit același asigurator timp de mai mulți ani, încearcă să găsești o variantă mai bună la altă companie, pentru că, de regulă, ofertele pentru clienții noi sunt mai avantajoase decât cele pentru clienții existenți.

Dacă ești mulțumit de asigurarea actuală, ai putea încerca să obții o ofertă mai bună subliniind faptul că ești un client vechi. Un alt mod de a scădea acest tip de cheltuieli este să verifici dacă costul asigurării este deductibil sau dacă e mai avantajos să o închei pe numele unei rude de încredere.

Dobânzile cardurilor de credit

Gospodăriile din Statele Unite achită, în medie, 1.000 de dolari pe an pentru dobânzile foarte mari la cardurile de credit, potrivit Biroului de protecție financiară a consumatorilor din SUA. Deși pot fi un instrument util, cardurile de credit dinamitează bugetul personal, dacă nu sunt folosite responsabil.

Dacă ai de achitat dobânzi consistente, achită datoria cât mai rapid și apelează la cardul de credit doar în situații urgente. Plătește cu numerar sau cu un card de debit. Dacă strategia nu funcționează, ultima soluție este să renunți la cardul de credit pentru că acesta va genera datorie după datorie și îți va ruina bugetul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇