Menținerea aparatului de aer condiționat în parametri optimi este importantă pentru un cămin, indiferent de anotimp. Însă dacă folosești acest device doar când vine vara, atunci este nevoie de câteva operațiuni de curățare și igienizare pentru a funcționa perfect. În rândurile ce urmează poți descoperi câteva dintre metodele de curățare și verificare ale unui asemenea aparat, dacă un specialist în domeniu nu este o opțiune pentru tine.
Iată cum să cureți AC-ul din casa ta!
Curățarea filtrului
Filtrul aparatului de aer condiționat funcționează ca o barieră împotriva impurităților. Praful se depune pe filtru și astfel nu pătrunde în locuință atunci când este folosit.
Odată rabatată masca aparatului, filtrul poate fi tras în jos până la desprinderea acestuia. De aici, lucrurile sunt destul de simple pentru că filtrul poate fi curățat cu o cârpă umedă până când tot stratul depus de impurități este îndepărtat.
Verificarea sistemului de răcire
Sistemul de răcire și ventilație necesită verificare periodică. Cel mai probabil, poți face acest lucru doar dacă ai ustensilele necesare pentru a ajunge la evaporator. În caz contrar și mai ales dacă nu este manevrat corect sistemul de ventilație atunci când este curățat se poate strica. Un aer condiționat cumpărat de pe Altex.ro vine la pachet cu diverse instrucțiuni, inclusiv mentenanță de specialitate și sfaturi de întreținere acasă.
Întreținerea unității exterioare
Unitatea exterioară se poate curăța destul de ușor dacă se ajunge la ea. Frunzele uscate se pot aduna din cauza vântului ceea ce ar putea bloca ieșirea aerului cald din casă. Tot mizeriile adunate pot afecta motorul care se află în această unitate externă, de aceea este recomandată curățarea înainte de folosirea aerului conditionat în sezonul cald.
Verificarea cablului de alimentare
Deși poate părea ciudat și puțin probabil ca acesta să se strice, cablul de alimentare trebuie verificat înainte de a fi pus în funcțiune. Micile șuruburi ale ștecherului se pot desprinde, ceea ce ar putea duce la un scurtcircuit electric în casă. Nu ar strica să pui pe listă și această verificare când faci mentenanța aparatului de aer condiționat din locuință.
Verificarea freonului
Un ultim pas în mentenanța periodică a aparatului de aer condiționat este verificarea nivelului de freon. O tehnică simplă pe care oricine poate să o aplice în casă când face o inspecție a acestui aparat este punerea lui în funcțiune pentru câteva minute și observarea unor scurgeri. În cazul în care aceste scurgeri de apă își fac apariția înseamnă că nivelul de freon este scăzut. Un alt semn că freonul este insuficient este apariția gheții pe țevile care duc la unitatea exterioară. În acest caz este musai să chemi un specialist frigotehnist care să rezolve problema.
Așadar, acum că știi câte ceva despre cum se verifică și curăță aparatul de aer condiționat înainte de utilizarea lui în sezonul cald nu îți mai rămâne decât să te pui pe treabă. Majoritatea recomandărilor de mai sus sunt destul de ușor de pus în practică, însă dacă întâmpini dificultăți este bine să ai la îndemână serviciile unui specialist în domeniu.