400 de copii aflați în grija SOS Satele Copiilor vor avea parte de un viitor mai bun, printr-o investiție de 400.000 de euro a ENGIE Romania

400 de copii aflați în grija SOS Satele Copiilor vor avea parte de un viitor mai bun, printr-o investiție de 400.000 de euro a ENGIE Romania

ENGIE Romania vine în sprijinul a 400 de copii vulnerabili, printr-o nouă contribuție, de 400.000 de euro, în sprijinul SOS Satele Copiilor România. Prin această investiție, compania, în parteneriat cu Habitat for Humanity România, va pune bazele primei comunități sociale eficiente energetic și care își va produce propria energie electrică verde.

SOS Satele Copiilor România își va optimiza cheltuielile curente cu energia electrică prin instalarea de panouri fotovoltaice care asigură producția de energie necesară consumului propriu.

ADVERTISING

Tot în cadrul proiectului, vor fi reabilitate și eficientizate energetic două clădiri aparținând asociației pentru a fi transformate în spații pentru educație și consiliere psihologică.

Prin cele două acțiuni se vor realiza economii importante la facturile de energie, ceea ce va permite asociației SOS Satele Copiilor să utilizeze fondurile respective pentru programele de îngrijire, educație și consiliere psihologică dedicate celor 400 de copii vulnerabili. 

Proiectul aduce împreună stakeholderi diferiți ai companiei: parteneri ONG, angajați, dar și clienți care contribuie, indirect, prin activarea facturii pe e-mail.

ENGIE-Romania-creeaza-prima-comunitate-sociala-efi
Foto: ENGIE Romania

Nu este pentru prima dată când compania investește într-un proiect în sprijinul SOS Satele Copiilor, cu obiectivul de a reduce costurile cu facturile la energie.

ADVERTISING

Între 2013 și 2015, ENGIE Romania și Habitat for Humanity România au reabilitat și eficientizat energetic cele 12 case sociale de la SOS Satele Copiilor București, în fiecare dintre acestea locuind o mamă socială și 4-6 copii.

Proiectul a îmbunătățit condițiile de locuit și de învățare pentru copii, mame sociale și asistenți sociale și a adus economii de aproximativ 100.000 de euro la facturile de gaze naturale ale asociației pe parcursul celor cinci ani de la finalizarea intervențiilor la clădiri. 

ADVERTISING

Protecţia mediului înconjurător, prin dezvoltarea surselor regenerabile de energie și a eficienței energetice, reprezintă o componentă importantă a strategiei Grupului ENGIE, derulând proiecte menite să sensibilizeze opinia publică cu privire  economia de resurse, proiecte de eficienţă energetică a clădirilor prin care se urmăreşte reducerea semnificativă a consumului de energie, descentralizarea modului de producere a energiei precum și la utilizarea de energie provenită din surse regenerabile.

ENGIE Romania a investit, din 2005 până în prezent, 800.000 de euro în proiecte de eficienţă energetică, derulate în parteneriat cu Habitat for Humanity, iar angajaţii ENGIE au dedicat aproximativ 800 de ore de voluntariat în beneficiul a aproximativ 2.500 de beneficiari.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇