În august, anul trecut, în comuna Lerești din centrul României, a oprit un autobuz special. După ce călătorise deja prin Lituania și Polonia, a făcut a treia din cele cinci opriri programate în România, având misiunea de a spori gradul de conștientizare cu privire la cancer, atât în ceea ce privește prevenirea acestuia, cât și opțiunile de tratament.
„Există o mulțime de bătrâni în această comună, cu doar trei medici de familie și acces limitat la asistență medicală”, spune dr. Marius Geantă, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină (InoMed) din București. „Caravana le-a oferit oamenilor de aici ocazia rară de a discuta cu experți.”
Implicarea cetățenilor
În vara anului 2024, caravana Misiunii UE privind cancerul a făcut 15 opriri în Lituania, Polonia și România, atrăgând 16.800 de vizitatori. Scopul său a fost să contribuie la îmbunătățirea cunoștințelor despre cancer, prevenirea și depistarea acestuia, în special în zonele rurale mai îndepărtate.
Caravana face parte din Misiunea UE privind cancerul, care își propune să îmbunătățească semnificativ viața bolnavilor de cancer și a familiilor acestora.
„Ne-am stabilit ca țintă îmbunătățirea vieții a 3 milioane de oameni până în 2030, concentrându-ne pe prevenirea, tratamentul și calitatea vieții pentru pacienții cu cancer și cei care au supraviețuit acestei boli”, spune Joanna Drake, șefa Misiunii UE privind cancerul.
Drake recunoaște că o parte importantă a caravanei a fost reprezentată de implicarea comunităților. Peste 66 de organizații diferite au fost implicate în sprijinirea caravanei, inclusiv autorități naționale și locale, spitale și organizații ale pacienților.
O astfel de implicare ar putea ajuta la depășirea fragmentării și la crearea mai multor parteneriate și a unei gândiri unitare.
„Contează mult prezența și dinamica create, dar și să valorificăm implicarea atât a practicienilor, cât și a autorităților naționale”, spune Drake.
Intenția este acum de a duce caravana în cât mai multe țări din UE, după proiectul-pilot inițial derulat în cele trei țări.
Drake a subliniat, de asemenea, efectul multiplicator semnificativ pe care l-a avut caravana asupra sporirii gradului de conștientizare. Pe lângă vizitatorii în persoană care au venit la autobuzul caravanei, alte 11 milioane de oameni au interacționat cu caravana prin intermediul rețelelor de socializare, iar știri despre evenimente au fost difuzate la televiziuni, posturi de radio și pe Internet.
Construirea speranței
Când autobuzul a ajuns în Lerești, oamenii erau pregătiți. Acest lucru s-a datorat relaționării și planificării eficiente desfășurate anterior, ca parte a unei inițiative multinaționale finanțate de UE, numită 4P-CAN și coordonată de Geantă.
Scopul echipei 4P-CAN este să implice în mod activ cetățenii și factorii de decizie locali în conceperea și implementarea unor inițiative personalizate de prevenire a cancerului. Face acest lucru printr-o abordare denumită Living Labs (laboratoare vii), prin care colectează și analizează date socio-demografice și de sănătate de la locuitori.
„În ziua în care a oprit autobuzul în Lerești, ne-am activat rețelele de cetățeni și actori locali ai comunității, care au mobilizat oamenii să vină să ne viziteze”, spune Geantă.
„Pentru prevenirea primară a cancerului, tocmai aceasta ar trebui să fie abordarea: să mergi la nivel de comunitate, să interacționezi cu cetățenii și să înțelegi cum pot fi activate autoritățile locale.”
Mesajul a fost, de asemenea, unul predominant pozitiv. Îmbinând un stil de viață sănătos cu screeningul preventiv și planurile de tratament îmbunătățite, tot mai mulți oameni pot evita efectele cele mai devastatoare ale luptei cu cancerul.
„Ceea ce mi s-a părut interesant a fost accentul pus pe prevenire și nu pe privirea cancerului ca pe o condamnare la moarte”, a spus un vizitator al caravanei din România. „Am întâlnit doi supraviețuitori ai luptei cu cancerul, iar unul dintre aceștia, o fată, a spus că, făcându-și screening anual, a descoperit cancerul într-un stadiu incipient, a urmat tratamentele necesare și corpul ei a reacționat foarte bine. Era plină de viață.”
Pe lângă laboratorul Living Lab din Lerești, un al doilea laborator va fi creat la Plovdiv, în Bulgaria, oferind cetățenilor de acolo posibilitatea de a-și împărtăși atitudinile, percepțiile și comportamentele legate de prevenirea cancerului și un stil de viață sănătos.
Conlucrare
Potrivit Comisiei Europene, în UE, 2,7 milioane de oameni sunt diagnosticați anual cu cancer și se estimează că această cifră va ajunge la 3,2 milioane până în 2040, dacă nu se iau măsuri.
Drake a evidențiat estimările potrivit cărora până la 40% dintre cancere ar putea fi prevenite sau vindecate dacă sunt detectate mai devreme. Problema, spune aceasta, este că participarea la programele de screening este încă prea scăzută. De aceea, sporirea gradului de conștientizare, în special în zonele mai îndepărtate, este atât de importantă.
„În Europa, nu există peste tot condiții echitabile, nu numai în ceea ce privește conștientizarea, ci și accesul la diagnostice și tratamente”, spune Drake. „Dacă ajungi la oameni acolo unde sunt ei, îi poți ajuta să facă ce trebuie la momentul potrivit.”
Potrivit lui Drake, UE poate avea o contribuție importantă la lupta împotriva cancerului alături de autoritățile naționale, institutele de cercetare și unitățile de asistență medicală. O parte din aceasta se poate face, bineînțeles, prin finanțare.
„În ultimii trei-patru ani, am alocat deja aproape 500 milioane de euro pentru a promova prevenirea cancerului, depistarea precoce, diagnosticarea, tratamentul și calitatea vieții pentru pacienți, dar și pentru cei care au supraviețuit acestei boli”, spune Drake.
Un alt aspect, poate la fel de important, este însă rolul UE în crearea și construirea de parteneriate între cercetare și politica de sănătate publică și mobilizarea comunităților.
„Vrem să îmbunătățim calitatea vieții aducând împreună cercetarea și politicile de sănătate publică – ceea ce, apropo, nu se întâmplă întotdeauna – și participând activ alături de statele membre ale UE și de comunități, în general”, adaugă aceasta.
Centre pentru schimbare
Nevoia de a îmbunătăți comunicarea și coordonarea cu privire la cancer, atât în interiorul țărilor, cât și între diferitele țări, este ceva de care Anabela Isidro, microbiolog și membru în consiliul de administrație al Agenției pentru Cercetare Clinică și Inovare Biomedicală din Lisabona, Portugalia, este foarte conștientă.
Isidro coordonează o inițiativă de colaborare finanțată de UE, numită ECHoS, care implică peste 60 de organizații din 30 de țări pentru a înființa centre naționale ale misiunii privind cancerul în întreaga Europă. Scopul este de a asigura că elaborarea politicilor naționale și locale reflectă eforturile actuale de cercetare și asistență medicală în domeniul cancerului.
„Cu alte cuvinte, vrem să eliminăm abordările compartimentate și inegalitățile”, spune Isidro.
„Centrele reprezintă o modalitate de a ne asigura că ajutăm țările care nu se mișcă cu aceeași viteză ca altele în construirea structurilor potrivite pentru implementarea Misiunii UE privind cancerul. De asemenea, ne dorim să lucrăm cu regiunile din interiorul țărilor, deoarece există realități diferite de la o regiune la alta.”
Pentru Isidro, Caravana Misiunii UE privind cancerul a fost o modalitate eficace de a implica oamenii și și-a exprimat speranța că astfel de inițiative ar putea duce la schimbări majore.
„Sperăm ca, până în 2030, să aducem o îmbunătățire reală în viața persoanelor care suferă de cancer și a familiilor lor.”
Articol scris de Anthony King
Cercetările menționate în acest articol au fost finanțate prin programul Orizont al UE. Opiniile persoanelor intervievate nu reflectă neapărat opiniile Comisiei Europene.
Mai multe informații
- 4P-CAN
- Site-ul proiectului 4P-CAN
- ECHoS
- Site-ul proiectului ECHoS
- Misiunea UE privind cancerul
- Caravana Misiunii UE privind cancerul
- Caravana Misiunii UE privind cancerul pornește la drum
Acest articol a fost publicat inițial în Horizon, revista de cercetare și inovare a UE.