SUA au aprobat vaccinul Pfizer - BioNTech împotriva COVID: Cât de repede va ajunge la populație

SUA au aprobat vaccinul Pfizer - BioNTech împotriva COVID: Cât de repede va ajunge la populație

Primele loturi de vaccin Pfizer – BioNTech anti-COVID, autorizat vineri în SUA, vor ajunge luni dimineaţă în centrele de vaccinare din Statele Unite, pentru a fi administrate cât mai rapid americanilor, relatează AFP.

“Distribuţia a început şi primele loturi vor veni luni dimineaţă. Suntem sută la sută încrezători în ceea ce priveşte planul operaţional de distribuţie a vaccinului către americani”, a anunţat generalul Gus Perna, directorul programulu iOperation Warp Speed al SUA.

Vineri seară, preşedintele Donald Trump afirma vaccinul va începe să fie administrat în 24 de ore, adică sâmbătă. Însă Pfizer a precizat că primele loturi vor pleca din fabrica din Michigan abia duminică dimineaţă către centrele UPS şi FedEx care le vor livra.

ADVERTISING

“Ne putem aştepta ca 145 de centre de vaccinare din toată SUA să primească vaccinul luni şi alte 425 de centre marţi. Iar miercuri vor primi vaccinul 66 de centre”, a explicat Perna.

În această primă fază vor fi vaccinate aproximativ 3 milioane de persoane.

Food and Drug Administration (FDA) a autorizat vineri vaccinul Pfizer - BioNTech anti-COVID pentru utilizare de urgenţă în Statele Unite. Autorizarea vaccinului vine după 11 luni de când noul coronavirus SARS-CoV-2 a început să se răspândească în lume.

ADVERTISING

De la începutul pandemiei, în Statele Unite au fost înregistrate peste 15,8 milioane de cazuri de infectare şi mai mult de 295.000 de decese asociate noului coronavirus, potrivit Universităţii Johns Hopkins.

Prima ţară din lume care a aprobat acest ser a fost Marea Britanie, unde a început vaccinarea populaţiei. I-au urmat Bahrain, Canada şi Arabia Saudită.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇