O cercetare realizată la Universitatea Cambridge a ajuns la concluzia că deficiențe „subtile” (de la rezolvarea problemelor și reamintirea numerelor) sunt observate cu ani înainte ca simptomele de demență ale pacienților să fie suficient de clare pentru a fi pus diagnosticul.
Studiul a mai ajuns la concluzia că printre factorii de risc se numără vârsta de peste 50 de ani, tensiunea arterială ridicată și lipsa exercițiilor fizice, scrie The Guardian.
”Când ne-am uitat înapoi la istoricul pacienților, a devenit clar că aceștia prezentau o oarecare deteriorare cognitivă cu mai mulți ani înainte ca simptomele lor să devină suficient de evidente pentru a determina un diagnostic”, a declarat unul dintre autorii studiului, Nol Swaddiwudhipong, medic la universitatea menționată.
”Deficiențele erau adesea subtile, dar vizau mai multe aspecte ale cogniției.
Acesta este un pas spre posibilitatea de a putea depista persoanele care prezintă cel mai mare risc – de exemplu, persoanele de peste 50 de ani sau cele care au tensiune arterială ridicată sau nu fac suficient exercițiu fizic – și de a interveni într-un stadiu mai timpuriu pentru a le ajuta să își reducă riscul”, a mai spus omul de știință.
Cu toate acestea, un alt autor al studiului, dr. Tim Rittman, de la Departamentul de Neuroștiințe Clinice al aceleiași universități, a ținut să menționeze: „Oamenii nu ar trebui să fie îngrijorați în mod nejustificat dacă, de exemplu, pur și simplu nu sunt buni la reamintirea numerelor”.