O zicală veche, având la bază și ceva știință, spunea că ”un măr pe zi ține doctorul departe”. Oamenii de știință tocmai au descoperit însă că, atunci când vine vorba despre declinul cognitiv, ce împiedică acest fenomen e combinația dintre brânză și vin.
Într-un raport publicat de Journal of Alzheimer’s Disease, citat de IFL Science, se arată că aproape 2.000 de britanici cu vârste cuprinse între 46 – 77 de ani au fost monitorizați timp de 10 ani, făcând la un interval de câțiva ani teste, în trei rânduri, care să le evalueze abilitățile cognitive.
În tot acest timp, au răspuns și la întrebări cu privire la dietă. Au fost întrebați legat de consumul zilnic a 49 de alimente, de la fructe, legume până la pește, carne și lactate, dar și băuturi alcoolice.
După ce au fost analizate toate datele, oamenii de știință au concluzionat că brânza, consumată zilnic, previne instalarea Alzheimerului mai mult decât orice alt aliment, dar numai în cazul în care în familie nu există astfel de boli.
Oamenii de știință cred că Vitamina B12 conținută, calciul și alte componente din brânză ajută creierul, prevenind demența. Apoi, și bacteriile prietenoase conținute de anumite tipuri de brânză schimbă flora prezentă în stomac, despre care se știe că comunică cu creierul, afectând atât starea de spirit, cât și funcția cognitivă.
Nu în ultimul rând, s-a descoperit că vinul roșu, consumat în cantități moderate, în fiecare zi, reduce riscul de declin cognitiv asociat cu vârsta.
Acestea sunt vârstele la care alcoolul este cel mai nociv pentru creier
În cazul vinului, însă, e mai cu seamă de folos celor care au în familie cazuri de Alzheimer, au descoperit cercetătorii. În schimb, berea, consumată zi de zi, nu face decât să crească riscul de demență.
Citelște și Oxitocina, hormonul iubirii, poate ajuta la tratarea unor boli precum Alzheimerul
Ajută și carnea de miel, consumată o dată pe săptămână, nu însă și alte tipuri de carne roșie.
La polul opus e sarea, care nu face decât să crească riscul de demență, dar, din nou, doar în cazul celor care au cazuri de demență în familie.