Serviciile medicale din noile centre de evaluare Covid sunt gratuite și cetățenii pot beneficia de ele indiferent dacă sunt sau nu asiguraţi. Oricine poate să meargă, fără trimitere de la medicul de familie, doar pe baza unui test rapid sau PCR cu rezultat pozitiv, care arată că sunt infectați.
Pacienții se pot prezenta la centre „pentru evaluarea stării de sănătate şi pentru a primi tratament antiviral gratuit, în regim de spitalizare de zi, indiferent de statutul de asigurat”, a transmis, joi, Ministerul Sănătăţii.
Toate aceste servicii medicale vor fi decontate, iar Guvernul a dat o hotărâre care „permite operaţionalizarea centrelor de evaluare ambulatorie, după ce se vor încheia rapid contractele cu casele de asigurări de sănătate”, a declarat și dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.
”E foarte important ca pacienţii să meargă în aceste centre, când nu sunt într-o situaţie critică. Vom scade presiunea pe unităţile sanitare”, mai spune Rafila.
Hotărârea de guvern aduce prevederi noi şi pentru pacienţii nonCovid-19: s-a stabilit un termen de maxim 5 zile lucrătoare de la solicitare în care centrele se vor ocupa și de cei cu boli oncologice, diabet, afecţiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice, precum şi de cei externați din spital după Covid-19 sau după perioada de izolare.