Pacienți cu COVID, ținuți să aștepte ore întregi în frig. Managerul Spitalului Marius Nasta: Este medicină de front ce facem noi. E un tsunami care a lovit sistemul de sănătate

Pacienți cu COVID, ținuți să aștepte ore întregi în frig. Managerul Spitalului Marius Nasta: Este medicină de front ce facem noi. E un tsunami care a lovit sistemul de sănătate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Numărul tot mai mare de cazuri noi de coronavirus a început să se reflecte în timpi tot mai mari de așteptare la spitale. La Institutul „Marius Nasta” din Capitală, zeci de oameni au stat ore întregi în frig fără ca măcar să ajungă să fie văzuți de vreun medic în acest weekend.

O femeie depistată pozitiv cu COVID-19 care venise pentru evaluarea medicală a povestit, pentru postul public de televiziune, cum, după 4 ore de așteptare în frig, a fost evaluată telefonic de un medic rezident. În plus, ambulanța care o adusese a trebuit să plece după 3 ore și femeii i s-a spus că mai bine își cheamă soțul să o ia acasă.

ADVERTISING

Bărbatul nu știa dacă este și el pozitiv cu COVID-19, pentru că îi fusese rătăcit testul și a trebuit să i se mai recolteze o dată probe.

"(Medicul - n.red.) a zis că nu ne putem vedea. La toată lumea de aici la fel le-a spus. Sunt oameni de la 03:00 noaptea. (...) Este o doamnă asistentă cu un limbaj foarte înţepat. Suntem vinovaţi că suntem pozitivi. Păcat că trăim în România. Trebuie să vină omul chiar pe targă ca să i se acorde mai multă atenție?”, a spus, revoltată, femeia.

ADVERTISING

Beatrice Mahler: Avem 75 de pacienţi internaţi pe 72 de paturi. Este medicină de front ce facem noi

Managerul institutului spune că nicio persoană adusă cu ambulanţa nu a fost refuzată, dar că afluxul de pacienți este uriaș și timpii de așteptare pe măsură. În plus, în weekend este un singur medic de gardă și urgențele au prioritate.

Beatrice Mahler a precizat că a solicitat de săptămâna trecută Ministerului Sănătății suplimentarea gărzii de COVID, cererea va fi analizată abia săptămâna aceasta.

ADVERTISING

"Acest lucru se întâmplă pentru că în acest moment în Institutul 'Marius Nasta' sunt 75 de pacienţi internaţi pe 72 de paturi, pentru că trei dintre pacienţi stau într-o zonă de triaj până când vor avea un loc în secţie. Din aceştia, 40 de pacienţi sunt cu forme severe. (...)

Am solicitat Ministerului Sănătăţii a doua linie de gardă pentru COVID. (...) Săptămâna trecută am făcut solicitarea, în momentul în care a crescut foarte mult numărul de pacienţi care s-au adresat Institutului 'Marius Nasta'. De o săptămână, se lucrează într-un ritm pe care nu ni l-am imaginat", a declarat Beatrice Mahler.

"Este medicină de front ce facem noi. Este un tsunami care a lovit sistemul de sănătate. (...) Evaluarea trebuie să o facă medicul de familie foarte simplu la telefon. Sunt nişte întrebări standard", a mai spus managerul Marius Nasta.

Ministerul Sănătăţii pregăteşte legislaţia prin care evaluarea pacienţilor asimptomatici sau cu forme uşoare va fi alocată medicilor de familie. În plus, pacienții asimptomatici sau cu forme uşoare de COVID vor fi trimişi de la Marius Nasta la Chitila pentru investigaţii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇