OMS cere statelor UE o reacție mai fermă față de noua tulpină de SARS-CoV2

OMS cere statelor UE o reacție mai fermă față de noua tulpină de SARS-CoV2

Situația creată de noua tulpină de SARS-CoV2, mult mai contagioasă, este suficient de alarmantă pentru ca statele europene să reacționeze mai ferm, afirmă Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Două noi focare cu risc au fost depistate în Franţa, scrie AFP.

"Este o situaţie alarmanetă, care înseamnă că pentru o perioadă scurtă de timp trebuie să facem mai mult decât am făcut", a spus directorul OMS Europa, Hans Kluge, într-o declaraţie pentru presă. 

În total, 22 de ţări din zona Europei, care cuprinde 53 de ţări între care Rusia, au înregistrat cazuri legate de noua tulpină, a precizat OMS.

ADVERTISING

Europa a înregistrat mai mult de 27,6 milioane de cazuri şi 603.000 morţi, potrivit organizaţiei. 

Conform OMS, noua tulpină "ar putea să le înlocuiască progresiv pe celelalte aflate în circulaţie în regiune, aşa cum s-a văzut în Marea Britanie şi din ce în ce mai mult în Danemarca". 

Franţa a anunţat joi că două "focare" ale noii tulpini au fost depistate pe teritoriul ei, în Bretania (vest) şi în regiunea pariziană Ile-de-France.

În total, 19 cazuri de contaminare cu această variantă sunt în toată Franţa, precum şi alte trei cu o tulpină diferită iniţial descoperită în Africa de Sud, a precizat Ministerul Sănătăţii. 

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Premierul francez Jean Castex şi ministrul Sănătăţii Olivier Véran susţin joi o conferinţă de presă prin care să apere strategia lor de vaccinare. 

Mai mult de un milion de locuitori ai Uniunii Europene au primit prima doză de vaccin contra Covid-19, danezii, germanii şi italienii sunt în frunte, potrivit unui bilanţ AFP.               

Însă, pentru OMS vaccinarea va fi o "lungă bătălie". "Trei sau şase luni de drum foarte, foarte dificil se află în faţa noastră", a spus responsabilul pentru situaţii de urgenţă sanitară de la OMS, Michael Ryan.          

ADVERTISING

Epidemia se agravează şi în Statele Unite, care au raportat, miercuri seară, 3.626 de victime în 24 de ore, a doua zi după un record de alte 236.601 de noi contaminări. 

Situaţia se degradează şi în Asia. 

Premierul japonez Yoshihide Suga a declarat joi nouă stare de urgenţă la Tokyo şi în marile suburbii, în contextul în care arhipelagul nipon şi în special capitala înregistrează recorduri de infectări. 

Nelinişte este şi în China, unde a apărut noul coronavirus acum un an şi care eradicase epidemia din primăvară: joi a anunţat 63 de noi contaminări în 24 de ore, un record din iulie 2020. 

Majoritatea noilor cazuri raportate joi au fost în Shijiazhuang, capitala provinciei Hebei, care înconjoară Beijingul (51 de contaminări la care se adaugă 69 de cazuri de asimptomatici).

În Canada, premierul din Québec, François Legault, a anunţat lockdown nocturn începând de sîmbătă în această provincie, între orele 20.00 şi 5.00 dimineaţa, până la 8 februarie. 

Pandemia a făcut cel puţin 1.884.187 de victime în lume de la apariţie în decembrie 2019, potrivit unui bilanţ stabilit joi de AFP. 

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇