O persoană nevaccinată prezintă un risc de 12 ori mai mare să transmită coronavirus decât una vaccinată

O persoană nevaccinată prezintă un risc de 12 ori mai mare să transmită coronavirus decât una vaccinată
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O persoană nevaccinată împotriva Covid-19 prezintă un risc de 12 ori mai mare să transmită SARS-CoV-2 decât o persoană vaccinată, arată un studiu al Institutului francez Pasteur.

Totodată, persoanele vaccinate prezintă un risc mai mic de a se îmbolnăvi grav de Covid-19, relatează publicaţia regională franceză Ouest France.

Primele rezultate ale studiului francez au fost publicate luni, într-un mesaj postat pe Twitter, de către un epidemiolog de la Institutul Pasteur.

Studiul are la bază un scenariu prospectiv cu privire la vaccinarea a 30% a adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani, a 70% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 59 de ani şi a 90% dintre persoanele în vârstă de peste 60 de ani şi o rată iniţială a reproducerii virusului (R0) de 4.

Potrivit scenariului Institutului Pasteur, persoanele nevaccinate reprezintă 75% din cazurile de Covid-19, în contextul în care ele constituie doar 37% din populaţia franceză.

Cercetătorii încurajează vaccinarea adolescenţilor şi tinerilor.

În acest scenariu, 46% dintre contaminări au loc în rândul tinerilor, în pofida faptului că sunt mai puţini sensibili faţă de noul coronavirus decât adulţii şi că reprezintă doar 22% din populaţie.

Cauza acestor contaminări este faptul că în Franța campania de vaccinare a adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani este mai puţin avansată, potrivit studiului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇