O nouă tranșă de vaccin Pfizer BioNTech sosește luni în țară, au anunțat reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea (CNCAV).
Vom primi peste jumătate de milion de doze, mai exact 511.290.
Noua tranșă va fi livrată pe cale aeriană.
Dozele vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.
Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, dozele fiind distribuite la:
- Centrul Național de Stocare București: 146.250 de doze;
- Centrul Regional de Depozitare Brașov: 64.350 de doze;
- Centrul Regional de Depozitare Cluj: 62.010 de doze;
- Centrul Regional de Depozitare Constanța: 74.880 de doze;
- Centrul Regional de Depozitare Craiova: 54.990 de doze;
- Centrul Regional de Depozitare Iași: 58.500 de doze;
- Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 50.310 de doze.
Până la acest moment, România a recepționat 3.886.019 doze de vaccin produse de compania Pfizer.
3.362.997 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.