Că lumea avea să se confrunte cu noi şi noi variante de coronavirus, oamenii de ştiinţă au avertizat de la început.
Varianta B.1.1.529, a cărei descoperire a fost anunţată săptămâna această de Ministerul Sănătăţii din Africa de Sud şi care se răspândeşte rapid în mai multe regiuni din această ţară, dar și din lume, nu face decât să ne amintească faptul că pandemia nu s-a terminat.
Denumită ”Omicron”, noua variantă a fost clasată drept ”îngrijorătoare” de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi numeroase ţări au luat decizia de a interzice intrarea pe teritoriul lor a persoanelor care vin din Africa de Sud.
Răspunsul producătorilor de vaccinuri
Producătorii de vaccinuri s-au arătat la rândul lor îngrijoraţi de tulpina sud-africană. Pe fondul combinaţiilor neobişnuite de mutaţii prezentate – Omicron conţine mutaţii întâlnite la variantele Alpha, Beta şi Gamma, alături de unele noi –, reprezentanţii Moderna au numit-o un “risc potenţial semnificativ” pentru eficienţa vaccinului său antiCovid. Dacă vaccinul actual şi boosterul nu sunt suficiente, compania are în vedere administrarea unei doze de rapel mai mari, soluţie pe care o testează în prezent.
BioNTech analizează impactul Omicron asupra vaccinului său dezvoltat împreună cu Pfizer, rezultatul cercetărilor urmând să fie anunţat peste două săptămâni.
Şi Johnson & Johnson testează în prezent eficienţa vaccinului său împotriva variantei sud-africane. AstraZeneca vrea să vadă, în plus, dacă terapia sa cu anticorpi funcţionează şi în cazul Omicron.
În timp ce comunitatea ştiinţifică încearcă să desluşească această nouă variantă, autorităţile insistă ca oamenii să se protejeze prin mijloacele pe care le avem la îndemână: să poarte măşti, să evite locurile aglomerate, să se vaccineze. OMS ne spune din nou că este important să atingem măştile doar cu mâinile curate şi să existe o bună ventilaţie în încăperile în care ne aflăm.
Chiar dacă intrăm în faza endemică a coronavirusului, în care virusul va fi prezent constant, dar nu va afecta un număr alarmant de mare de oameni, vor continua să apară noi variante, spun experţii citaţi de CNN.
“Virusul va continua să genereze continuu noi variante, multe dintre ele fiind nesemnificative. Va fi însă în continuare important ca noile variante să fie descrise şi monitorizate”, precizează virusologul Amesh Adalja de la Johns Hopkins University Center for Health Security.
Cât de periculoasă este tulpina Omicron pentru persoanele vaccinate?
Potrivit virusologului Gideon Schreiber de la Institutul de Ştiinţă Weizmann din Israel, care avertiza într-un studiu publicat în august că o variantă produsă de toate mutaţiile posibile în proteina spike ar putea fi extrem de contagioasă şi ar putea “ocoli” răspunsul imunitar, o întrebare importantă este dacă Omicron le va provoca boli grave persoanelor vaccinate.
“Pur şi simplu nu ştim. Deşi varianta se răspândeşte rapid, ar putea dispărea, aşa cum s-a întâmplat cu altele. Nu putem spune în acest moment. Singurul lucru clar este că ar trebui să fim pe fază şi prudenţi”, spune Schreiber pentru The Guardian.
Varianta Delta, care a înlocuit alte variante “îngrijorătoare” ale coronavirusului, printre care si Beta, este virusul predominant la nivel mondial în prezent, fiind depistată în 99,9% din cazurile de Covid.
Ce simptome prezintă pacienţii infectaţi din Africa de Sud?
În orice caz, impactul variantei Omicron va fi cel mai probabil resimţit din plin în ţările cu o rată scăzută de vaccinare, cum este Africa de Sud, unde mai puţin de 24 la sută din populaţie a fost vaccinată cu schema completă, şi datele primite din aceste ţări în următoarele săptămâni sau luni ar trebui să ne arate cât de periculoasă este noua variantă a coronavirusului – ţinând totuşi cont de faptul că vorbim, în cazul Africii de Sud, de o ţară cu o populaţie relativ tânără, iar boala a fost până acum mai puţin severă pentru pacienţii tineri.
Potrivit medicului Angelique Coetzee, care face parte din conducerea Asociaţiei Medicale din Africa de Sud (SAMA) şi care a alertat prima dată autorităţile cu privire la noua tulpină, simptomele pacienţilor infectaţi cu Omicron au fost până acum “neobişnuite, dar uşoare”, incluzând dureri musculare şi oboseală pentru una sau două zile, o tuse uşoară, dar fără pierderea gustului şi a mirosului. O parte dintre cei infectaţi se tratează acasă.
Majoritatea pacienţilor sunt bărbaţi, jumătate dintre ei nevaccinaţi, din diferite categorii de vârstă. Medicul spune însă că este îngrijorat cu privire la impactul pe care noua variantă îl va avea asupra persoanelor în vârstă nevaccinate şi se aşteaptă ca acestea să dezvolte forme mai grave ale bolii.
C.S.