Medic: Circulă încă o inepţie cu efectele adverse la 10 ani de la vaccinare, cu cancere şi leucemii. Nu există aşa ceva!

Medic: Circulă încă o inepţie cu efectele adverse la 10 ani de la vaccinare, cu cancere şi leucemii. Nu există aşa ceva!

Medicul cardiolog Vasile Rădulescu din Bucureşti demontează, marţi, ”încă o inepţie” legată de reacţiile adverse date de vaccinuri după câţiva ani.

”Circulă încă o inepţie cu efectele adverse la 3-5-10 ani de la vaccinare, cu cancere şi leucemii (leucemia este tot un cancer, al sângelui, dar am pus separat ca să existe conştientizare a termenilor). Asta la tehnologiile ARNm, pentru că ADN modificat, pentru că genetică, pentru ca bau bau. Nu există aşa ceva”, a scris, marţi, pe Facebook, medicul Vasile Rădulescu.

ADVERTISING

Potrivit acestuia, ”ARN mesajer îşi face treaba lui, apoi este dezintegrat de corp şi la revedere”.

”Nu are cum să schimbe ADN-ul, nu are cum să dea reacţii la 500 de ani de la administrare”, a mai transmis medicul.

Acesta recunoaşte că şi atitudinile unor medici creează confuzie în rândul oamenilor şi cere coerenţă şi respectarea ghidurilor şi recomandărilor oficiale.

”Dacă unul îţi zice ceva şi altul altceva, automat ai o nebuloasă în cap şi intri în standby”, a mai afirmat medicul.

Acesta răspunde, pe pagina sa de Facebook, tuturor întrebărilor celor care ar vrea să se vaccineze, dar au nevoie de informaţii suplimentare.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇