Măștile sunt obligatorii din 15 mai. Tătaru explică de ce licitația nu e gata nici acum

Măștile sunt obligatorii din 15 mai. Tătaru explică de ce licitația nu e gata nici acum
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, că licitația pentru măștile de protecție care trebuie să ajungă la persoane defavorizate nu s-a încheiat încă. Asta deși măștile sunt obligatorii în spațiile închise încă din 15 mai.

Ministrul susține că autoritățile încă așteaptă o decizie.

”După cum știți, așteptăm o decizie. Cele 10 zile după decizia comisiei de soluționare a contestațiilor, care ne dă dreptate, și cele 10 zile în care firma care a contestat poate contesta în instanță. Dacă cele 10 zile trec, atunci licitația se poate încheia”, a declarat Nelu Tătaru, miercuri, după o vizită la la Spitalul Clinic Județean de urgență Tg. Mureș.

ADVERTISING

Ministerul Sănătății a anunțat pe 24 iunie că Naguma Medical Supply SRL este câștigătorul licitației pentru cele 115 milioane de măști care urmau să ajungă la persoanele sărace.

”În urma finalizarii achiziției, vor fi achiziționate 115 milioane de măști în valoare de 73.600.000 lei fărăr TVA, cu un preț unitar de 0,68 lei fără TVA/mască.

Măștile de protecție vor fi transportate direct la direcțiile de sănătate publice în termenul maxim de până la 7 zile și vor fi distribuite beneficiarilor de către autoritățile publice locale cu ajutorul asistenților medicali comunitari și ai mediatorilor sanitar.

ADVERTISING

Fiecare persoană eligibilă va primi un număr de 50 măști de protecție. Vor beneficia de acest sprijin, aproximativ 2.300.000 de persoane (...)”, anunța atunci Ministerul Sănătății.

Însă firma Best Achiziții, care a încheiat mai multe contracte cu spitalele din subordinea Primăriei București pentru furnizarea de măști și combinezoane COVID 19, a contestat rezultatul licitației, potrivit Digi24.

Astfel, contractul nu va putea fi semnat până nu se încheie contestațiile.

Odată cu instaurarea stării de alertă, portul măștii în spații publice închise este obligatoriu din data de 15 mai.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇