Un studiu amplu realizat de Universitatea din Auckland a scos la iveală că foștii jucători de rugby prezintă un risc cu 22% mai mare de a dezvolta boala Alzheimer și alte forme de demență, comparativ cu restul populației.
Pentru a analiza impactul pe termen lung al sportului, oamenii de știință neo-zeelandezi au studiat dosarele medicale a aproape 13.000 de bărbați care au jucat rugby între 1950 și 2000. Dosarele lor medicale au fost comparate cu cele ale unui grup de 2,4 milioane de bărbați din aceeași țară, de aceeași vârstă și etnie.
Pe parcursul perioadei de monitorizare de 35 de ani (1988 – 2023), aproximativ 52 de bărbați la 1.000 din populația generală au fost diagnosticați sau au murit din cauza unei boli neurodegenerative. În rândul foștilor jucători de rugby, numărul a fost de 65 la 1.000.
”Asta înseamnă 13 cazuri suplimentare la 1.000 de persoane în perioada studiului sau aproximativ patru cazuri suplimentare pe an, raportat la dimensiunea grupului de jucători”, explică autorul stdiului, doctorandul Francesca Anns.
Atât jucătorii profesioniști, cât și cei amatori de primă clasă au avut un risc de demență mai mare decât populația generală, riscul fiind mai ridicat la nivelurile superioare de competiție și crescând odată cu durata carierei și numărul de meciuri jucate, scrie Sci Tech Daily.
Riscul crescut de boală apare, de obicei, după vârsta de 70 de ani, fără dovezi clare de instalare mai timpurie.
Studiul vine cu dovezi în plus privind legătura dintre sporturile de contact și riscurile neurologice ulterioare, cauzate probabil de loviturile repetate la cap.
Deși studiul nu poate demonstra cauzalitate, consistența rezultatelor întărește ipoteza unei conexiuni.