Prevenția și diagnosticarea precoce salvează vieți! Șapte sfaturi esențiale pentru o viață sănătoasă

Prevenția și diagnosticarea precoce salvează vieți! Șapte sfaturi esențiale pentru o viață sănătoasă

Multe boli pot fi prevenite sau influențate pozitiv printr-un stil de viață sănătos și o terapie țintită. La fel de importante sunt controalele periodice preventive, pentru depistarea precoce a bolilor și pentru inițierea promptă a unei terapii adecvate. Iată câteva sfaturi esențiale pentru o viața sănătoasă.

De ce este important să alegi un consult medical preventiv

Un control preventiv începe cu analize de laborator cuprinzătoare, evaluarea factorilor de risc genetic și a celor legați de stilul de viață. Pe baza rezultatelor analizelor, se efectuează examinări speciale pentru a depista într-un stadiu incipient bolile de inimă, tumorile, bolile metabolice etc. Astfel se pot preveni majoritatea complicațiilor ulterioare și se pot salva vieți.

ADVERTISING

Bolile cardiovasculare sunt cauza principală de deces – cum le putem ține la distanță?

Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces în Europa. Acestea se dezvoltă adesea pe o perioadă lungă de timp, ca urmare a unui stil de viață nesănătos. Deteriorarea vaselor, cum ar fi arterioscleroza nu provoacă adesea niciun simptom pentru o perioadă lungă de timp.

Controlul medical preventiv poate diagnostica precoce aceste deteriorări și se poate iniția în timp util un tratament eficient. În multe cazuri, se evită astfel un infarct miocardic.

Pentru prevenirea unui accident vascular cerebral, trebuie verificate depunerile de pe arterele carotide sau din vasele mici ale creierului.

ADVERTISING

Cancerul este a doua cauză de deces la nivel european - cum îl putem preveni?

Controalele preventive regulate fac posibilă diagnosticarea precoce a cancerului. Depistarea într-un stadiu incipient este crucială, astfel încât prin metode chirurgicale și terapii moderne să poată fi aplicată o terapie cu șanse foarte bune de recuperare.

O metodă foarte eficientă de prevenire a cancerului de colon este colonoscopia. Circa 90% din toate cazurile de cancer de colon provin din polipi benigni, care cresc foarte lent în colon, de-a lungul multor ani. Prin colonoscopie polipii pot fi detectați și îndepărtați imediat. Astfel, se previne cancerul de colon.

ADVERTISING

Prevenția la femei – Nu amâna testele PAP și HPV!

Pentru controlul preventiv testele PAP și HPV sunt esențiale, precum și vaccinarea HPV pentru prevenirea cancerului de col uterin. De la introducerea testului PAP, rata mortalității pentru cancerul de col uterin s-a redus în Austria cu 50% în ultimele două decenii.

În domeniul sănătății sânilor sunt disponibile cele mai moderne dispozitive și metode, de la ecografie, mamografie 3D („tomosinteză”) și până la RMN, pentru o diagnosticare precisă și precoce.

Prevenția la bărbați – Diagnosticat la timp, cancerul de prostată poate fi vindecat

Cancerul de prostată este una dintre cele mai frecvente boli oncologice la bărbații cu vârsta peste 45 de ani. Detectarea precoce de către medicul urolog este esențială, deoarece cancerul de prostată într-un stadiu incipient poate fi vindecat cu succes.

De ce ar trebui în special persoanele în vârstă să efectueze investigații oncologice preventive?

Majoritatea pacienților cu cancer au peste 65 de ani. Depistat precoce, șansele de recuperare cresc, la orice vârstă. Noile cercetări arată că, în medie, persoanele în vârstă supraviețuiesc cancerului la fel de mult ca și persoanele mai tinere. Nu atât vârsta pacientului determină succesul terapiei cancerului, cât depistarea precoce și starea generală fizică și psihologică.

Investigațiile preventive în spitalele Grupului PremiQaMed

Aproape toate examinările necesare pot fi efectuate sub un singur acoperiș, în cadrul rețelei de spitale PremiQaMed. Sunt disponibile programe de Check-up predefinite, modulare sau se organizează programe de Check-up individuale, pe baza constatărilor medicale disponibile și a diagnosticelor suspecte.

https://www.premiqamed.ro/

E: international@premiqamed.com

T: + 43 1 360 66 7500

FB: https://www.facebook.com/premiqamed.ro