Încep să apară și tratamentele: încă două medicamente antiCOVID au fost aprobate în UE

Încep să apară și tratamentele: încă două medicamente antiCOVID au fost aprobate în UE
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a aprobat joi două noi tratamente împotriva COVID-19, tratamentul cu anticorpi monoclonali de la GlaxoSmithKline, precum şi un medicament imunosupresor deja autorizat în UE pentru tratamentul diferitelor afecţiuni inflamatorii, relatează AFP.

Tratamentul GSK „reduce considerabil” spitalizările la pacienţii cu risc, a spus EMA într-un comunicat.

În ceea ce priveşte tratamentul Kineret al companiei suedeze Sobi, folosit deja pentru a trata artrita şi bolile inflamatorii, acesta poate „preveni dezvoltarea unei insuficienţe respiratorii severe la pacienţii cu COVID-19”.

Tratamentul GSK, numit Xevudy sau sotrovimab, „este destinat tratamentului pentru COVID-19 la adulţii şi adolescenţii care nu au nevoie de oxigen suplimentar şi care prezintă un risc crescut de severitate a bolii”, a precizat EMA.

Utilizarea Kineret a fost „extinsă la tratamentul COVID-19 la pacienţii adulţi (…) care au nevoie de oxigen suplimentar (…) şi care prezintă riscul de a dezvolta insuficienţă respiratorie severă”.

Xevudy este al treilea medicament pe bază de anticorpi monoclonali aprobat în UE pentru tratamentul COVID-19, după aprobarea în noiembrie a Regkirona şi Ronapreve.

Anticorpii sunt unul dintre elementele de bază ale sistemului nostru imunitar. Confruntat cu prezenţa unui element periculos, cum ar fi un virus, corpul nostru îl produce în mod natural pentru a detecta invadatorul.

Ideea anticorpilor de sinteză este de a selecta anticorpi naturali şi de a-i reproduce artificial şi apoi de a-i administra ca tratament, de obicei prin perfuzie.

Kineret este un medicament imunosupresor şi acţionează prin prevenirea acţiunii unui mesager chimic implicat în procesele imunitare care duc la inflamaţie.

„Acest lucru aduce la cinci numărul de medicamente autorizate în cadrul strategiei terapeutice a UE, atingând astfel obiectivul propus în strategia noastră pentru 2021”, a salutat comisarul european Stella Kyriakides, în timp ce „valul de COVID-19 va continua să crească în întreaga UE în următoarele câteva luni”, a spus ea.

Pentru a trata şi salva vieţi, terapiile sigure şi eficiente vor fi esenţiale, împreună cu o creştere a vaccinării şi a rapelului”, a concluzionat ea.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇