De ce nu ar trebui să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit, dimineața

De ce nu ar trebui să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit, dimineața
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cei care ne învață să avem o viață organizată militează ca, dimineața, printre primele activități, să fie și făcutul patului. Așa ”bifăm” ceva de la prima oră și ziua decurge altfel: organizat și disciplinat, cu o minte mai limpede, eliberată de ”mărunțișuri”.

Însă medicii spun că, de fapt, a-ți face patul dimineața, imediat după trezire, e chiar greșit. Gestul are implicații asupra sănătății noastre.

Medicii subliniază că a lăsa patul nearanjat, așa cum e atunci când ne trezim, e chiar recomandat în contextul unui inamic invizibil: acarienii.

ADVERTISING

A-l lăsa descoperit pentru câteva ore poate avea beneficii importante pentru organismul nostru. O atât de simplă schimbare de rutină ar putea să îmbunătățească semnificativ igiena și să reducă riscul alergiilor.

Potrivit acestora, acarienii, deși nu mușcă și nu transmit boli, sunt periculoși prin prisma secrețiilor lor, care pot provoca alergii, astm sau iritații ale pielii, după cum scrie The Guardian.

Patul nostru este un rai pentru ei, pentru că se hrănesc cu celulele moarte de piele. Se simt la fel de bine și în covoare sau mobilă tapițată și nu numai.

ADVERTISING

După o noapte de somn, lenjeria de pat reține umezeala produsă de transpirație, iar pregătirea imediată a patului păstrează un mediu umed, ideal pentru acarieni.

Medicul Sermed Mezher din Londra explică faptul că lăsarea patului descoperit timp de una-două ore permite evaporarea umezelii și reduce semnificativ populația de acarieni.

Pe lângă amânarea momentului în care facem patul, medicii recomandă și aspirarea saltelei, spălarea frecventă a lenjeriei de pat și utilizarea huselor de protecție pentru a crea o barieră între corp și saltea.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇