Imediat cum apar primii muguri pe crengile copacilor, un lucru este cert pentru tine: începe sezonul alergiilor. Rinita alergică sezonieră poate afecta pe oricine, iar manifestările sale specifice îți pot provoca neplăceri din primăvară și pe tot parcursul verii, chiar și la începutul toamnei.
Indiferent că e vorba de polenul din iarbă, copaci sau buruieni, ori de o sensibilitate crescută la sporii de mucegai, e bine să știi că ai la îndemână mai multe soluții. Iată ce poți să faci pentru a strănuta mai puțin și pentru a te bucura mai mult de vremea caldă de afară.
Pregătește-te din timp
Dacă rinita alergică este declanșată de polenul copacilor, nu înseamnă neapărat că ești alergic la polenul din iarbă sau la ambrozie. Însă poți fi alergic la toate acestea împreună. Important este să știi clar când apar manifestările și ce anume te face să ai ochii iritați, să strănuți mai des și să îți curgă nasul.
Primăvara, nivelul de polen din copaci este crescut, în timp ce vara domină polenul din iarbă, în special polenul de ambrozie. Ce e de făcut? În primul rând, efectuează un test alergologic. În al doilea rând, ia măsuri de prevenție. De exemplu, poți începe să utilizezi un produs natural, precum Polygemma 26 Alergii, cu 4 săptămâni înainte să apară factorii alergeni, dar și pe toată perioada de expunere la alergeni.
Verifică nivelul de polen din aer
Dimineața, nivelul de polen este cel mai mare, așa că este indicat să ții ușile și ferestrele închise cât mai mult timp posibil. De asemenea, polenul este mai abundent în zilele călduroase și uscate. În schimb, ploile ajută la curățarea aerului de polen.
Verifică mereu aplicațiile meteo pentru a afla nivelul de polen din aer. Dacă simți că manifestările rinitei alergice se accentuează și când stai în casă, atunci ia în calcul utilizarea unui aparat de aer condiționat cu filtre HEPA sau un purificator de aer.
Redu expunerea la alergeni
Cea mai eficientă modalitate de a reduce expunerea la alergeni este să stai în casă. Bineînțeles, acest lucru nu este întotdeauna posibil și poate fi destul de greu de îndeplinit. Așadar, este bine să știi ce alte soluții îți sunt de ajutor.
În primul rând, încearcă să eviți ieșirile în aer liber atunci când nivelul de polen este ridicat. În al doilea rând, dacă este absolut necesar să ieși din casă, este recomandat să porți mască, ochelari de soare și pălărie. Dacă mergi cu mașina, ține geamurile închise și activează funcția de recirculare a aerului. Schimbă-ți hainele și fă un duș atunci când intri înapoi în casă.
Utilizează produse naturale
Există numeroase produse special concepute pentru a diminua manifestările rinitei alergice, precum antihistaminicele și decongestionantele nazale. Însă, dacă preferi varianta unor remedii naturale, poți opta pentru soluții saline sau alte produse naturale care ajută la menținerea unui răspuns imunitar echilibrat în cazul alergiilor.
Recunoscut pentru proprietățile sale, Coacăzul negru (Ribes nigrum) ajută la reducerea disconfortului cauzat de factori cu potențial alergic. Pentru afecțiunile alergice este recomandat maceratul glicerinic pe bază de Coacăz negru.
În concluzie, nu poți evita de fiecare dată contactul cu alergeni, însă te poți proteja cu succes în fața lor. Încearcă să reduci timpul petrecut afară în prima parte a zilei, fii precaut și utilizează din timp remediile potrivite și, nu în ultimul rând, verifică întotdeauna care este nivelul de polen din aer.