Cromozomul Y controlează mai mult decât sexul masculin. Are efecte directe asupra inimii

Cromozomul Y controlează mai mult decât sexul masculin. Are efecte directe asupra inimii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Bărbații își datorează existența unei mici bucăți de material genetic cunoscută sub numele de cromozomul Y. Acesta controlează funcția organelor sexuale și alte caracteristici legate de sex, dar nu numai, arată un studiu recent.

Cercetarea, realizată în Canada, sugerează că acest cromozom masculin ar putea avea un rol mult mai mare în anatomia bărbaților, prin reglarea nenumăratelor procese celulare din corp. Acesta joacă un rol când vine vorba despre sănătate, în general, dar mai cu seamă cea a inimii, relatează IFL Science.

ADVERTISING

Christian Deschepper, director al departamentului de Biologie Cardiovasculară Experimentală a Institutului de Cercetare Clinică din Montreal și conducătorul studiului, afirmă că acest cromozom Y poate rezolva misterul unora dintre diferențele biologice inexplicabile dintre bărbați și femei, cum ar fi de ce anumite boli tind să afecteze mai grav un sex decât altul.

Echipa lui Christian Deschepper a modificat genetic șoareci masculi pentru a nu avea una dintre genele de pe cromozomul Y și a observat efectul: o modificare semnificativă în activitatea celulară a țesutului cardiac. Au apărut schimbări majore ale funcției cardiace și ale sănătății, în general, se arată într-un raport publicat de Scientific Reports.

ADVERTISING

Unul dintre efecte a fost acela că a fost afectată capacitatea celulelor cardiace de a răspunde la acizii grași. De suferit au avut și mitocondriile din inimă, ceea ce înseamnă că genele de pe cromozomul Y pot juca un rol crucial în bolile de inimă la bărbați.

Citește și Prima persoană vindecată de HIV a murit de cancer, la 54 de ani

„Descoperirea noastră oferă o mai bună înțelegere a modului în care genele de pe cromozomul Y permit celulelor masculine să funcționeze diferit de celulele feminine”, a explicat autorul studiului.

ADVERTISING

„În viitor, aceste rezultate ar putea face lumină asupra motivului pentru care unele boli apar diferit la bărbați și femei”, a adăugat el.

Vezi și Am moștenit un segment de ADN asociat cu COVID-19 de la omul de Neanderthal. Iar asta influențează cât de tare ne afectează boala


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇