Crăciunul acesta aduce în Clinicile de Implantologie Transilvania un nou serviciu de anestezie pentru implantul dentar

Crăciunul acesta aduce în Clinicile de Implantologie Transilvania un nou serviciu de anestezie pentru implantul dentar

În prezent, majoritatea persoanelor care au nevoie de un tratament cu implanturi dentare au emoții inclusiv atunci când se gândesc la această intervenție chirurgicală, dorindu-și să se realizeze într-un timp cât mai scurt posibil, cât timp ei dorm. Dacă faci parte din această categorie, te vei bucura să afli că acum există o soluție inovativă: anestezia generală în tratamente. 

Crăciunul acesta, Clinicile de Implantologie Transilvania vin în întâmpinarea clienților cu un nou serviciu, mai precis tratamentul în anestezie generală. Acesta nu se desfășoară într-un cabinet stomatologic, ci într-un bloc operator multidisciplinar, și este realizat de o echipă specializată în anestezie și terapie intensivă (ATI). Personalul se va asigura că totul va decurge perfect, conform așteptărilor pacienților, din momentul în care decid împreună cu medicul chirurg ca intervenția să se desfășoare sub anestezie generală și până la final, la controlul indicat de acesta.  

ADVERTISING

Dacă vei opta pentru această variantă, trebuie să știi că medicul chirurg îți va indica clar și concis, în timpul consultației, setul de investigații și analize pe care trebuie să le realizezi în prealabil. Acestea vor fi verificate înainte de intervenție de anestezist. Așadar, nu trebuie să îți faci nicio grijă, deoarece dacă alegi această opțiune, vei primi toate detaliile postoperatorii și alte informații pe care trebuie să le cunoști despre procedură.

Intervenția va avea loc atât în ziua, cât și la ora aleasă de tine. Aparatura performantă din Clinicile de Implantologie Transilvania din Cluj și Deva este de un real ajutor specialiștilor în chirurgie maxilo-facială cu experiență în domeniu pentru a trata cu succes chiar și cazurile complexe minim invaziv. În timpul operației, tu nu vei simți absolut nimic. În plus, fiindcă nici nu-ți vei aminti nimic, după operație vei discuta din nou cu medicul chirurg, care îți va oferi informații despre cum a decurs totul. Externarea va avea loc fie în aceeași zi, fie următoarea după intervenție, în funcție de indicațiile acestuia, și îți vei putea relua activitățile fără probleme. Fiindcă sănătatea fiecărui pacient este prioritară, vei fi contactat de echipa clinicii a doua zi după intervenție, pentru a se asigura că starea ta este una bună. 

ADVERTISING

Te confrunți cu o problemă medicală și ești indecis dacă aceasta opțiune reprezintă o alegere potrivită pentru tine? În cazul acesta, trebuie să știi că tratamentele cu implanturi de calitate premium, cu vindecare rapidă, sunt folosite cu succes chiar și în cazul pacienților cu diverse afecțiuni. Printre acestea pot fi amintite cele cardiace, diabetul sau alte patologii - astfel, indiferent de problema medicală pe care o ai în prezent, în Clinicile de Implantologie Transilvania, cu siguranță, vei găsi soluția optimă pentru tine. Mai mult decât atât, serviciile de înlocuire a dinților lipsă sunt varianta ideală pentru a te putea bucura de o sănătate orală excepțională pe termen lung - concret, implanturile dentare din Cluj și Deva sunt concepute astfel încât să reziste o viață întreagă, dacă sunt urmate cu strictețe recomandările specialistului, bineînțeles.

ADVERTISING

Clinicile de Implantologie Transilvania pun la dispoziția pacienților tratamente cu implanturi și dinți ficși în 24 de ore. Sigure, cu recuperare rapidă și nedureroase - aceste caracteristici definitorii permit pacienților să-și reia activitatea imediat după intervenția realizată.

În acest Crăciun, este șansa ta să-ți recapeți încrederea în tine și în zâmbetul tău cu ajutorul soluțiilor oferite de Clinicile de Implantologie Transilvania. Echipa se va asigura că totul va decurge în condiții optime și îți va răspunde prompt la orice întrebare sau nelămurire pe care o ai pentru a se asigura că starea ta de sănătatea este una excelentă.