Colegiul Medicilor: Medicii care nu respectă normele privind Covid vor fi identificaţi şi cercetaţi, riscând ridicarea dreptului de a profesa

Colegiul Medicilor: Medicii care nu respectă normele privind Covid vor fi identificaţi şi cercetaţi, riscând ridicarea dreptului de a profesa

Colegiul Medicilor din România a anunţat că se delimitează de mesajul transmis autorităţilor de mai mulţi medici şi farmacişti în legătură cu restricţiile şi combaterea pandemiei, reclamând posibilitatea unui fake news. ”Medicii care nu respectă normele vor fi identificaţi şi cercetaţi”, a transmis Colegiul Medicilor.

Reacția vine după apariția în spațiul public a unui mesaj trimis de mai mulţi medici, stomatologi şi famacişti.

Colegiul Medicilor din România (CMR) se delimitează total de această scrisoare, care nu reprezintă voinţa corpului medical în ansamblul său şi precizează că, potrivit reglementărilor în vigoare, CMR reprezintă instituţia care «apără demnitatea şi promovează drepturile şi interesele membrilor săi în toate sferele de activitate, apără onoarea, libertatea şi independenţa profesională a medicului în exercitarea profesiei, asigură respectarea de către medici a obligaţiilor ce le revin faţă de pacient şi de sănătatea publică»”, a transmis Colegiul Medicilor.

ADVERTISING

Organizaţia susţine că între semnatarii textului există cel puţin o persoană, respectiv domnul prof. dr. Ioan Cordoş, care afirmă că nu ştia de existenţa acestui document şi că nu a semnat o astfel de scrisoare.

”Aceasta situaţie poate să sugereze un text provocator, care conţine ingredientele unui material de tip ,,fake news”. Aceste forme de denaturare a realităţilor pandemiei cu care ne confruntăm, fac foarte mult rău României şi unei părţi a cetăţenilor săi. Aceştia, din cauza unor astfel de mesaje periculoase, îşi pierd încrederea în sistemul medical şi amână prezentarea la medic până în fazele avansate ale bolii COVID-19, ceea ce are, din păcate, uneori consecinţe dezastruoase”, a mai transmis Colegiul Medicilor.

ADVERTISING

Colegiul Medicilor din România, ca for reprezentativ al profesiei medicale, susţine respectarea tuturor măsurilor necesare pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2, în conformitate cu normele legale în vigoare şi cu recomandările internaţionale.

”În cazul acelor medici care nu respectă  normele medicale larg acceptate de comunitatea ştiinţifică medicala şi afectează, prin declaraţiile lor, sănătatea publică, prin instigare la încălcarea lor, vor fi identificati si cercetati in cadrul comisiilor de disciplina ale CMR, putându-se ajunge până la ridicarea dreptului de a profesa

Colegiul Medicilor

În legătură cu mesajul vehiculat astăzi în spațiul public, care începe cu sintagma ”medicii români”, invocând ca...

Posted by Colegiul Medicilor din România on Friday, April 2, 2021

Mai mulţi medici, printre care Răzvan Constantinescu, Adina Alberts, precum şi farmacişti şi stomatologi, au lansat o scrisoare deschisă în care cer preşedintelui Klaus Iohannis, parlamentarilor şi guvernanţilor ”încetarea politicii de perpetuare a stării în care se află România de un an încoace şi revenirea la starea de normalitate”, calificând drept greşită strategia de combatere a pandemiei.

ADVERTISING

Ei critică obligativitatea purtării măştii în aer liber, monitorizarea temperaturii la intrarea în magazine şi solicită anularea interdicţiilor de circulaţie, întreruperea promovării vaccinurilor anti-COVID.

De asemenea, ei cer ca medicii să poată utiliza propriile scheme de tratament pentru pacienţii cu COVID, iar autorităţile să nu mai ”inducă psihoze” şi să nu mai ”manipuleze” date statistice.

COMUNICAT DE PRESĂ Medicii români nu mai tolerează aberațiile Guvernului! Încetați starea de teroare!Noi,...

Posted by Dr Adina Alberts on Friday, April 2, 2021

Menționată și ea printre semnatari, Monica Pop dezminte informația.

PRIVIND COMUNICATUL DE PRESA AL MEDICILOR,:Vă aduc la cunostintă ca eu nu l-am semnat din cauza faptului că nu sint de...

Posted by Monica Pop on Friday, April 2, 2021

Unii dintre semnatarii documentului au criticat de mai multe ori public măsurile luate de Guvern pentru combaterea răspândirii COVID-19.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇