Câți pași trebuie să faci în fiecare zi ca să reduci riscul de demență

Câți pași trebuie să faci în fiecare zi ca să reduci riscul de demență

Persoanele între 40 și 79 de ani care fac 9.826 de pași în fiecare zi au un risc cu 50% mai mic de a suferi de demență în următorii șapte ani.

Iar cei care merg cu un ritm mai rapid, 40 de pași pe minut, au un risc cu 57% mai redus de a dezvolta această afecțiune, fiindu-le de ajuns 6.135 de pași pe zi, arată un studiu citat de CNN.

Chiar și cei care fac aproximativ 3.800 de pași zilnic, pe orice ritm, au un risc de demență mai mic cu 25%. Acest număr ar fi suficient, pentru început, în cazul persoanelor sedentare care vor să-și îmbunătățească starea de sănătate, arată Borja del Pozo Cruz, profesor asociat la Universitatea din Odense, Danemarca, coautor al studiului.

ADVERTISING

"De fapt, este un mesaj pe care doctorii ar trebui să-l folosească pentru a-i motiva pe adulții foarte sedentari - 4.000 de pași pe zi sunt foarte fezabili pentru mulți, chiar și pentru cei care nu sunt în formă sau nu se simt motivați", a spus el. "Probabil că cei mai activi ar trebui să facă 10.000 de pași pe zi pentru a vedea efectele maxime", a adăugat profesorul.

Mersul mai vioi este cel mai bun

Există și un rezultat mai interesant al acestei cercetări: cea mai mare scădere a riscului de demență (62%) a fost observată la persoanele care au mers cu un ritm foarte vioi, de 112 pași pe minut, timp de 30 de minute pe zi. Un studiu anterior a stabilit ritmul de 100 de pași pe minut (4,32 kilometri pe oră) drept unul de un nivel mediu de intensitate.

ADVERTISING

Acest ritm este explicat prin faptul că persoanele care doresc să-și reducă riscul de demență se concentrează mai mult pe ritmul mersului decât pe distanța parcursă, se arată într-un articol publicat de jurnalul științific JAMA Neurology.

Persoanele care nu au un ceas cu pedometru pot număra pașii făcuți în zece secunde și apoi să înmulțească cu șase sau să numere pașii parcurși în șase secunde și să-i multiplice cu zece. Ambele formule funcționează, însă trebuie ținut cont că nu toți facem pașii egali și nu avem același nivel de pregătire - ceea ce pentru o persoană de 40 de ani poate fi un ritm vioi ar putea fi prea greu pentru una de 70 de ani.

ADVERTISING

Înainte de a începe un program de pregătire fizică este recomandată consultarea unui medic.

Cum s-a desfășurat studiul

  • Studiul a analizat datele a peste 10.000 de persoane cu vârste între 40 și 79 de ani care au purtat brățări cu accelerometru.
  • Cercetătorii au numărat pașii zilnici ai fiecărei persoane și apoi au împărțit subiecții în două categorii: cei cu mai puțin de 40 de pași pe minut (ritm ușor, ca și cum ai merge dintr-o cameră în alta) și cei cu peste 40 de pași pe minut (mers hotărât).
  • Autorii au analizat și rezultatele celor mai performanți subiecți - cu cei mai mulți pași făcuți în 30 de minute, deși acest interval nu a fost socotit într-o singură sesiune de mers.
  • După șapte ani, cercetătorii au comparat numărul de pași ai fiecărei persoane cu analizele și diagnosticul de demență de orice tip. Ei au luat în calcul vârsta, etnia, nivelul de educație, sexul, statutul socio-emoțional, dar și factori care țin de stilul de viață (dieta, fumatul, consumul de alcool, medicamentele administrate, tulburările de somn și istoricul bolilor cardiovasculare) și au analizat numărul de zile în care subiecții au purtat accelerometrul.

Studiul are doar un caracter observațional, astfel că nu poate stabili o legătură cauză-efect între mers și riscul scăzut de demență.

Totuși, numărul tot mai ridicat de dovezi despre beneficiile mișcării asupra sănătății creierului nu poate fi ignorat, se arată în articolul citat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇