Belgia intră în carantină totală pentru a salva sistemul sanitar de blocaj

Belgia intră în carantină totală pentru a salva sistemul sanitar de blocaj
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Belgia intră în carantină, pe fondul penuriei de personal şi a paturilor de la ATI. Spitalele şi laboratoarele de testare şi-au depăşit capacitatea, dincolo de limitele lor. Măsurile intră în vigoare de duminică şi vor fi valabile o lună.

Belgia se regăseşte din nou în epicentrul dezastrului pandemic, iar pentru a stopa fluxul internărilor în spitale, autorităţile au anunţat, vineri, o serie de restricţii. Printre acestea se află închiderea tuturor magazinelor neesenţiale, precum şi interzicerea parţială a vizitelor la familie şi prieteni.

ADVERTISING

Şcolile vor rămâne, de asemenea, închise timp de două săptămâni.

Restricţiile pe timpul nopţii erau deja în vigoare, iar barurile şi restaurantele au fost închise încă de la începutul acestei luni.

Măsurile vor intra în vigoare începând de duminică şi vor fi revizuite într-o lună.

Fiecărei familii i se va permite o singură vizită în fiecare săptămână, în timp ce celor care locuiesc singuri li se va permite să vadă o singură persoană.

Naţiunea de 11 milioane, care găzduieşte principalele instituţii ale Uniunii Europene şi sediul NATO, are a treia cea mai mare rată a mortalităţii cauzată coronavirusului, în urma San Marino şi Peru, potrivit datelor Universităţii John Hopkins. Acest lucru, în ciuda faptului că este una dintre cele mai bogate ţări la nivel global şi are unul dintre cele mai puternice sisteme de sănătate din Europa.

Numărul internărilor zilnice în spital în Belgia se dublează la fiecare opt zile.

ADVERTISING

Ţara riscă să rămână fără paturi de terapie intensivă disponibile până la sfârşitul săptămânii viitoare, după ce numărul pacienţilor cu Covid-19 trataţi în unităţile de terapie intensivă a crescut de la 525 pe 21 octombrie, la 1.057, joi.

Germania şi Franţa au intrat primele în carantină, similară cu cea din primăvara, singura excepţie fiind faptul că nu s-au închis şcolile.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇