Tratamentul prin care am putea scăpa dintr-un foc de toate fricile

Tratamentul prin care am putea scăpa dintr-un foc de toate fricile
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ar fi aproape un vis dacă am putea să scăpăm dintr-odată de toate fricile. Dar oamenii de știință din Germania cred că au găsit o metodă pentru ca acest vis să devină realitate.

Soluția lor e metoda stimulării electrice, care, spun ei, ar putea pur și simplu să facă să dispară temerile sau felul în care noi reacționăm la ele.

În cadrul unui experiment recent, prin stimularea electrică a unor regiuni specifice ale creierului, subiecții nu au mai avut acea reacție involuntară de frică atunci când au fost expuși la stimulii fobiei.

Studiul marchează un progres semnificativ în terapiile privind traumele și anxietatea, se arată într-un raport publicat de jurnalul Translational Psychiatry.

ADVERTISING

Oricât de contraproductivă ar părea, frica este o parte esențială din abilitatea noastră de a supraviețui. Se crede că anumite fobii, cum ar fi cea de șerpi sau de păianjeni, au avut o origine evolutivă, care datează din vremurile în care oamenii timpurii care se fereau de creaturi veninoase aveau mai multe șanse să supraviețuiască, potrivit IFLScience.

Frica ne crește ritmul cardiac, făcându-ne mult mai alerți în situații periculoase și poate să ne ajute să luăm decizii salvatoare („fight or flight response”), care pot face diferența între viață și moarte.

Reținem informații despre ceea ce ar trebui să ne temem, astfel încât să răspundem rapid semnalelor de frică data viitoare. Aceasta se numește „reamintirea memoriei fricii”.

ADVERTISING

Am ajuns să credem că ceva ar putea fi o amenințare, dar expunerea constantă la stimulii asociați ne învață că nu mai avem de ce să ne temem și că răspunsul nostru la frica declanșată de acei stimuli nu mai apare involuntar. Acest lucru se numește „dispariția fricii”. Dar nu întotdeauna se întâmplă așa.

Frica nu dispare mereu, mai ales după evenimente traumatice. În ciuda expunerii repetate la indicii care ar putea arăta că nu există nimic de care să ne temem, corpul nostru încă reacționează în același fel, iar asta poate contribui la apariția tulburărilor mintale.

”Din fericire, însă, cunoaștem destul de bine zonele creierului care stau la baza dispariției fricii și, prin urmare, am vrut să investigăm dacă stimularea electrică non-invazivă a acestor zone ar putea îmbunătăți reducerea fricii pe termen lung”, a declarat unul dintre autorii studiului, Christoph Szeska, de la Universitatea din Potsdam, Germania.

ADVERTISING

Ca să testeze dacă stimularea transcraniană non-invazivă ar putea ajuta, cercetătorii au trimis curent în cortexul prefrontal ventromedial al unui grup de 20 de studenți. Alți 20 de studenți au fost supuși unui experiment simulat. Nimeni nu știa care dintre studenți va avea parte de tratamentul propriu zis, cu excepția cercetătorilor care nu conduceau experimentul. Participanților li s-au monitorizat ritmul cardiac și mișcările ochilor.

Fiecare student a primit un șoc inconfortabil, însă nu dureros, într-o mână, și a fost expus unui zgomot surprinzător, pentru a provoca un răspuns de șoc, care să inducă frica. După ce li s-a creat „o imagine a fricii”, cercetătorii au încercat să facă frica să dispară prin prezentarea acelorași imagini, dar fără șocuri.

Apoi, oamenii de știință au folosit stimularea electrică a creierului (tDSC) înainte să le arate din nou imaginile și să le măsoare răspunsul. Cei care au fost electrocutați au raportat că se așteptau la șocurile electrice, dar corpurile lor făceau ceva diferit. În comparație cu grupul de control, ei nu au experimentat răspunsul involuntar la frică.

În cazul grupului simulat, lucrurile au stat la fel ca până atunci.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇