Zeci de republicani din domeniul securităţii naţionale îl vor susţine pe democratul Joe Biden: Trump e prieten cu dictatorii. Este un adevărat pericol!

Zeci de republicani din domeniul securităţii naţionale îl vor susţine pe democratul Joe Biden: Trump e prieten cu dictatorii. Este un adevărat pericol!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Zeci de foşti oficiali republicani în domeniul securităţii naţionale îl vor susţine pe democratul Joe Biden în alegerile prezidenţiale americane, au declarat persoane apropiate situaţiei, într-un nou semn că Donald Trump şi-a îndepărtat pe unii membri din propriul său partid.

Grupul îl va susţine public pe Biden în următoarele săptămâni, iar membrii săi intenţionează să facă campanie pentru fostul vicepreşedinte care va fi contracandidatul lui Trump în alegerile din 3 noiembrie, au spus sursele citate de Reuters.

Sunt republicani care au lucrat cu Ronald Reagan sau George W. Bush

Acest grup include cel puţin 24 de oficiali care au lucrat cu preşedinţii republicani Ronald Reagan, George H.W. Bush şi George W. Bush, existând discuţii pentru alăturarea altor câteva zeci, au adăugat sursele.

Participanţii vor susţine că alţi patru ani de preşedinţie Trump ar pune în pericol securitatea naţională a Statelor Unite şi că alegătorii republicani ar trebui să îl considere pe Biden ca fiind alegerea mai bună, în ciuda diferenţelor de politică, au spus sursele citate de Reuters.

ADVERTISING

Iniţiativa este condusă de John Bellinger III şi Ken Wainstein, potrivit persoanelor implicate, care au vorbit în condiţii de anonimat. Ambii au deţinut funcţii de conducere sub conducerea lui George W. Bush. Bellinger a fost consilier juridic în Consiliul de Securitate Naţională şi în Departamentul de Stat.

Wainstein a ocupat funcţia de consilier în domeniul securităţii interne al preşedintelui Bush şi a fost şef de personal pentru fostul director al FBI Robert Mueller.

Sursele au declarat că un alt membru al grupului este Robert Blackwill, care a fost consilier de politică externă pentru cei doi preşedinţi Bush, cât şi ambasador în India sub George W. Bush.

Grupul mai include și unii independenţi şi oficiali din afara sectorului de securitate naţională.

”Trump este prieten cu dictatorii. Este un adevărat pericol”, a spus o persoană implicată în grup, vorbind sub anonimat.

ADVERTISING

Grupul şi-ar putea face publică poziţia înainte de Convenţia Naţională Democrată din august, când Biden va deveni oficial candidatul partidului său, dar nu a fost încă stabilită o dată de lansare, au spus sursele.

Sondajele de opinie îl arată pe Biden cu un avans din ce în ce mai mare faţă de Trump.

Biden are un avantaj de 13% în sondaje. Popularitatea lui Trump, în picaj

Trump, ținta criticilor

Trump, care nu s-a confruntat cu o opoziţie semnificativă în propriul partid pentru nominalizarea drept candidat pentru un al doilea mandat de preşedinte, a atras în ultimele săptămâni critici puternice din partea numeroşilor lideri militari pensionari şi a unor foşti membri ai administraţiei sale.

Criticile au fost provocate de apelurile lui Trump pentru a răspunde cu armata la protestele antirasism şi la adresa brutalităţii poliţiei din oraşele americane şi a modului în care a gestionat pandemia de coronavirus.

ADVERTISING

Alte grupuri de republicani anti-Trump se opun, de asemenea, realegerii sale, inclusiv Proiectul Lincoln, co-fondat de George Conway, soţul consilierului lui Trump Kellyanne Conway. Acest grup difuzează anunţuri anti-Trump în unele statele de importanţă majoră în alegeri.

Bellinger, Wainstein şi Blackwill şi-au exprimat anterior opoziţia față de Trump, ei fiind printre cei aproximativ 50 de republicani care au semnat o scrisoare în august 2016, după ce Trump a devenit candidatul prezidenţial republican, avertizând în privinţa pericolelor unei preşedinţii Trump şi angajându-se să nu îl voteze.

Trump şi-a exprimat dispreţul faţă de personalităţile republicane şi conservatoare care i se opun, afirmând pe Twitter, anul trecut, că astfel de ”republicanii care nu îl susţin pe Trump” sunt ”gunoaie umane”.

TJ Ducklo, un purtător de cuvânt al campaniei Biden, a declarat că Trump a gestionat greşit politica externă a Statelor Unite şi a deteriorat relaţiile cu aliaţii străini.

Joe Biden candidează pentru a anula haosul lui Donald Trump

"Joe Biden candidează pentru funcţia de preşedinte pentru a uni această ţară şi a anula haosul lui Donald Trump, iar noi construim cea mai largă coaliţie posibilă pentru a face asta, care include republicani îngroziţi de ceea ce au asistat în ultimii patru ani", a spus Ducklo.

Trump s-a confruntat cu critici neobişnuite din partea armatei, inclusiv din partea unor generali de renume, precum James Mattis, primul său secretar al Apărării, şi Colin Powell, care a fost secretar de Stat sub George W. Bush. Ambii au denunţat răspunsul lui Trump la protestele care au izbucnit după moartea din 25 mai a unui bărbat afro-american numit George Floyd, în custodia poliţiei din Minneapolis.

În plus, generalul Mark Milley, preşedintele şefilor de stat major, şi-a exprimat regretul că s-a alăturat lui Trump într-o plimbare de la Casa Albă la o biserică din apropiere, după ce protestatarii au fost îndepărtaţi cu forţa de către organele de ordine.

Powell a  anunţat deja că îl susţine pe Biden, spunând că Trump s-a ”îndepărtat” de la Constituţia SUA şi că reprezintă un pericol pentru democraţia americană. Mattis l-a acuzat pe Trump că a încercat să-i împartă pe americani.

Cel mai recent, fostul consilier pentru securitate naţională al lui Trump John Bolton a declarat că Trump nu este în stare să fie preşedinte şi l-a acuzat într-o nouă carte de infracţiuni, inclusiv de încercarea de a obţine sprijinul preşedintelui chinez Xi Jinping pentru a câştiga alegerile.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇