Un parlamentar acuză că a fost discriminat într-o bancă din Galați

Un parlamentar acuză că a fost discriminat într-o bancă din Galați
Foto: Facebook Laurențiu Gîdei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un deputat susține că a avut parte de o surpriză neplăcută într-o bancă din Galați. El a vrut să deschidă un cont bancar, dar i s-a spus că sunt necesare verificări suplimentare deoarece este parlamentar. Verificările au ținut zile întregi, parlamentarul a renunțat și acum cere explicații oficiale.

Deputatul Laurențiu Gîdei îi reprezintă pe gălățeni în Parlamentul României. El a povestit pe Facebook ce a pățit în momentul în care a solicitat un cont bancar și un card. Totul s-a petrecut într-o bancă din orașul Galați.

„Experiența mea ca cetățean și parlamentar! Luni dimineață, am intrat intr-o sucursală a bancii din Galati, cu scopul de a deschide un cont bancar cu card atașat. În discuție întreb când primesc cardul, răspunsul fiind în câteva minute! Continuăm discuția întrebat fiind despre ocupație, venituri, răspund firesc parlamentar! Și începe nebunia! Doamna îmi spune că procedura în cazul meu implică verificări suplimentare și acordul celor de la Bucuresti! Zic ok, cât durează? maximum 30 minute, răspunde. Aștept...nimic, decid să ridic cardul joi, suficient timp pentru "verificări"! Mă prezint vineri să-mi ridic cardul... surpriză, verificările nu s-au încheiat și nici raspuns la ce fel de verificări sunt supus nu primesc! (doamna de la ghiseu având o convorbire telefonică cu cineva de la București, în prezența mea)”, a povestit, pe rețeaua de socializare, deputatul Laurențiu Gîdei.

România țara mea? a noastră? Sau a lor?Experiența mea ca cetățean și parlamentar!Luni dimineață,15 02.2021 am intrat...

Posted by Laurentiu Viorel Gîdei on Friday, February 19, 2021

Până la urmă, parlamentarul a anunțat că a renunțat la intenția de a-și face cont bancar și susține că va solicita explicații oficiale. „Am renunțat la această bancă, dar voi solicita oficial lămuriri! Consider o formă de abuz, de discriminare. Voi dori să aflu natura verificărilor în cazul unui om care dorea un cont și un card”, a precizat Laurențiu Gîdei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇