Un nou protest de amploare e anunțat, duminică, în Belarus

Un nou protest de amploare e anunțat, duminică, în Belarus

O manifestație de amploare este așteptată în Belarus, duminică, pentru a pune presiune pe preşedintele Alexandr Lukaşenko, supranumit ”ultimul dictator al Europei”, al cărui regim autoritar e în funcție de 26 de ani.

În vârstă de 65 de ani, Lukaşenko a pus armata în stare de alertă, acuzând NATO că face manevre la frontiere, scrie Le Figaro.

Criticii săi speră să repete protestul din 16 august, atunci când peste 100.000 de persoane au ieşit în stradă la Minsk purtând banderole alb şi roşu.

"Sunt atât de mândră de belaruşi acum căci, după 26 de ani de frică, sunt pregătiţi să-şi apere drepturile", a mărturisit pentru AFP şefa opoziţiei, Svetlana Tihanovskaïa.

ADVERTISING

"Îi chem în continuare să nu se oprească, pentru că este cu adevărat important ca acum să rămânem uniţi în lupta pentru drepturile noastre", a adăugat profesoara de engleză în vârstă de 37 de ani care s-a refigiat în Lituania vecină, după ameninţări, potrivit partizanilor săi. 

Pe lângă evenimentul prevăzut la Minsk la ora 11.00 GMT, un lanţ uman se va alătura la Vilnius, capitala lituaniană, la frontiera cu Belarus. 

După două săptămâni de proteste, această mare manifestaţie ar trebui să dovedească că opoziţia poate să-i impună lui Lukaşenko o luptă de durată cu scopul de a- forţa să negocieze plecarea sa.  

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Alexandr Lukaşenko a ameninţat cu represalii faţă de grevişti sub formă de concedieri sau de închiderea uzinelor. Această tactică pare să funcţioneze, numărul de participări din uzinele de stat, piloni ai sistemului economico-social din Belarus, a scăzut săptămâna aceasta. Preşedintele a spus că a înlocuit şi membrii demisionari din redacţiile de stat cu jurnalişti veniţi din Rusia. 

Moscova şi-a anunţat susţinerea pentru Alexandr Lukaşenko, în ciuda relaţiilor tensionate din ultimele luni, şi a avertizat cu privire la orice fel de amestec occdental. Uniunea Europeană a anunţat că va sancţiona puterea din Belarus. 

ADVERTISING

Secretarul adjunct american Stephen Biegun va merge săptămâna viitoare în Lituania şi în Rusia pentru a discuta situaţia din Belarus. 

Citește mai multe articole despre evenimentele din Belarus.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇