Trump își desemnează moștenitorii: Tandemul Vance-Rubio ar fi "imbatabil"

Trump își desemnează moștenitorii: Tandemul Vance-Rubio ar fi "imbatabil"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele american Donald Trump a alimentat din nou speculațiile privind succesiunea sa politică, afirmând că o candidatură comună a vicepreședintelui JD Vance și a secretarului de Stat Marco Rubio la alegerile prezidențiale din 2028 ar fi „imbatabil”.

Într-un interviu acordat podcastului „Pod Force One”, difuzat miercuri, Trump a lăudat relația dintre cei doi, considerați deja printre favoriții pentru nominalizarea Partidului Republican după încheierea actualului mandat prezidențial.

„Cred că JD și Marco, ca echipă, ar fi foarte greu de învins. Este interesant, ține de natura umană, de chimia dintre oameni. Îi văd împreună și se înțeleg foarte bine”, a declarat Trump, citat de The Guardian.

Deși niciun candidat nu și-a anunțat oficial intenția de a intra în cursa pentru Casa Albă din 2028, în culisele politicii americane au început deja mișcările pentru desemnarea viitorului lider republican.

Atât Vance, cât și Rubio sunt considerați potențiali candidați la nominalizarea partidului.

În ultimele luni, cei doi au avut apariții frecvente la briefing-urile de la Casa Albă, unde au apărat politicile administrației Trump în fața întrebărilor privind mai multe subiecte sensibile, inclusiv războiul din Iran, tot mai contestat în opinia publică americană.

Rubio a atras recent atenția printr-o prestație apreciată atât de republicani, cât și de unii democrați, fiind remarcat pentru stilul său relaxat și pentru referințele culturale folosite în explicațiile privind negocierile cu Iranul, scrie Reuters.

Declarațiile lui Trump vin în contextul în care atât Vance, cât și Rubio încearcă să minimizeze speculațiile privind o eventuală candidatură în 2028.

Cu toate acestea, liderul de la Casa Albă continuă să alimenteze discuțiile despre viitorul Partidului Republican după încheierea mandatului său.

În tabăra democrată, competiția pentru desemnarea candidatului la alegerile din noiembrie 2028 a început deja neoficial, analiștii anticipând o cursă deschisă, fără un favorit clar.

B.B.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google