SUA: Rușii au fost împiedicaţi să-şi exercite drepturile civice la alegerile parlamentare

SUA: Rușii au fost împiedicaţi să-şi exercite drepturile civice la alegerile parlamentare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Washingtonul a criticat luni condiţiile în care s-au desfăşurat alegerile legislative din Rusia, câştigate de partidul preşedintelui Vladimir Putin, Statele Unite considerând că cetăţenii ruşi au fost „împiedicaţi să-şi exercite drepturile civice”.

„Alegerile legislative din 17-19 septembrie în Federaţia Rusă s-au desfăşurat în condiţii care nu au fost propice procedurilor libere şi echitabile”, scrie într-un comunicat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price, citat de AFP.

„Folosirea de către guvernul rus a legilor asupra ”organizaţiilor extremiste”, ”agenţilor străini” ori a ”organizaţiilor indezirabile” a limitat puternic pluralismul politic şi i-a împiedicat pe ruşi să-şi exercite drepturile civice şi politice”, se mai arată în comunicat.

„Restricţiile guvernului rus, care au fost precedate de vaste eforturi pentru marginalizarea actorilor politici independenţi, au împiedicat de asemenea observatorii străini” să monitorizeze scrutinul, aminteşte purtătorul de cuvânt al Departamentului american de Stat.

Prin urmare, mai notează acesta, Washingtonul îndeamnă Rusia să-şi „onoreze angajamentul faţă de comunitatea internaţională de a respecta drepturile omului şi libertăţile fundamentale”.

Partidul preşedintelui Vladimir Putin, Rusia Unită, a obţinut 49,85% din voturi după centralizarea rezultatelor din 99,69% dintre birourile de vot. Este un rezultat mai slab faţă de ultimele alegeri, dar care se traduce pentru Rusia Unită în peste 300 din cele 450 de mandate ale Dumei de Stat, astfel că partidul prezidenţial va putea să adopte legi şi să efectueze reforme constituţionale fără a avea nevoie să se alieze cu alte forţe politice.

Alegerile au fost „libere şi corecte”, a apreciat Kremlinul, în timp ce observatorii şi opoziţia manifestă îngrijorări majore privind fraude electorale, inclusiv cu votul electronic, iar Comisia Europeană consideră că acest scrutin s-a desfăşurat într-o „atmosferă de intimidare”.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇