Stelian Ion, despre consultările pentru desemnarea unui nou premier: Ori se reface coaliția, ori se reface USL

Stelian Ion, despre consultările pentru desemnarea unui nou premier: Ori se reface coaliția, ori se reface USL
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion, după a cărui demitere USR a ieşit de la guvernare, afirmă că partidul său va merge luni la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis cu „ideea” de a reface coaliţia cu PNL şi UDMR, însă fără Florin Cîţu în fruntea Guvernului.

„Mâine vom merge cu această idee, de a reface coaliţia fără Florin Cîţu, ne dorim foarte mult ca aceste întâlniri să nu fie pur formale, pentru a bifa, aşa, ceea ce scrie în Constituţie, că urmează să aibă loc consultări, şi trebuie să ne privim faţă în faţă şi să vedem care sunt reformele şi cine îşi doreşte într-adevăr să ducă mai departe. (…) Ne dorim în primul rând nu să mergem cu liste de nume, ci cu lista de reforme şi cu un calendar precis pe care să-l agreăm cu toţii.

ADVERTISING

Dincolo de asta, este foarte important ca în perioada următoare să avem cu cine discuta. Adică Florin Cîţu e cazul să-şi dea seama că este într-o situaţie în care nu mai poate continua şi, din păcate, până acum i-a tras pe colegii liberali după el. Este cazul să renunţe la această poziţie de forţă şi să găsim împreună o altă soluţie de premier. Se poate. România nu stă într-un singur om”, consideră fostul ministru.

Conform lui Stelian Ion, Biroul Naţional al USR PLUS se va reuni luni dimineaţă, înainte de consultările de la Cotroceni.

ADVERTISING

Stelian Ion a reafirmat că USR îşi va „asuma guvernarea” în situaţia în care PNL nu va face o propunere de prim-ministru

„Sunt două variante, nu mai multe. Este o variantă de a reface coaliţia. Este cea mai raţională şi cea mai sănătoasă variantă, în cazul în care se renunţă la această poziţie iraţională până la urmă, de la un moment, de a insista cu Florin Cîţu premier. Iar varianta a doua este refacerea, într-o formulă mai mult sau mai puţin făţişă, de a reface USL; adică PNL cu sprijinul PSD să ducă mai departe guvernarea. Doar cele două soluţii sunt posibile. (...) Dacă colegii din PNL îşi doresc refacerea acelui USL, despre care ştim cu toţii unde i-a dus şi pe ei şi unde a dus România, vom fi în opoziţie. Nu ne dorim lucrul ăsta, dar nu depinde numai de noi”, a adăugat Stelian Ion.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇