Președintele S.O.S. România, Diana Șoșoacă, a declarat marți, după consultările de la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, că i-a cerut acestuia să își dea demisia și a anunțat că formațiunea sa va continua campania de strângere de semnături pentru suspendarea șefului statului.
Consultările au avut loc în contextul în care Guvernul propus de Adrian Veștea a fost respins luni de Parlament, iar președintele a convocat o nouă rundă de discuții cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier.
- PNL propune un pact semnat de partide. Bolojan: Putem vota un Guvern minoritar PSD
- Grindeanu: PSD își asumă guvernarea și funcția de premier
Șoșoacă: I-am cerut demisia
După întâlnirea de la Cotroceni, Diana Șoșoacă a susținut că i-a transmis direct președintelui că ar trebui să renunțe la funcție.
„I-am cerut și demisia, așa cum cere majoritatea poporului român. Noi vom continua să strângem semnături pentru suspendarea așa-zisului președinte neconstituțional și ilegal, Nicușor Dan”, a declarat Șoșoacă.
Ea a afirmat că, în ciuda disputelor politice și juridice pe care le invocă în legătură cu mandatul președintelui, delegația partidului a participat la discuții și și-a prezentat punctul de vedere asupra situației din țară.
- Simion îl amenință pe Nicușor Dan cu suspendarea: Fără AUR nu se poate! AUR nu e anti-occidental
- Fritz: USR nu va susține o formulă de guvernare care să includă PSD (Video)
Acuzații privind situația economică
Șoșoacă a susținut că principalele teme abordate au fost problemele sociale și economice. „Am discutat, în primul rând, despre ceea ce se întâmplă în țară. Este pentru prima dată, din '46-'47, când ne mor oameni de foame, ceea ce este inacceptabil”, a afirmat aceasta.
Președinta S.O.S. România l-a acuzat totodată pe Nicușor Dan că ar fi adâncit ruptura dintre clasa politică și cetățeni. „A creat o prăpastie imensă între partidele politice și poporul român”, a spus eurodeputata.
- Kelemen Hunor propune trei formule de guvern și procedura de la Vatican: Închidem sala și, când iese fumul alb, deschidem sala!
- Nicușor Dan și PSD, marii învinși din Parlament. Premierul desemnat a clacat
Apel pentru un acord politic și critici la adresa influențelor externe
În declarațiile făcute după consultări, Diana Șoșoacă a cerut partidelor să negocieze atât timp cât este necesar pentru a ajunge la un program comun de guvernare.
„Cred că ar trebui să stăm cu toții la masă, și o lună, și două, și trei, până când ne punem de acord cu privire la un program de guvernare care să salveze această țară”, a declarat ea.
Totodată, șefa S.O.S. România a susținut că deciziile politice ar trebui luate exclusiv în funcție de interesele României. „Am mai solicitat să nu se mai ia în considerare ordinele fie de la Tel Aviv, fie de la Bruxelles, fie de la Washington. L-am rugat frumos pe domnul Nicușor Dan să se gândească la poporul român”, a afirmat Diana Șoșoacă.
