Riscăm să pierdem bani din PNRR din cauza Legii avertizorilor de integritate. Predoiu a cerut să fie întoarsă de la votul final

Riscăm să pierdem bani din PNRR din cauza Legii avertizorilor de integritate. Predoiu a cerut să fie întoarsă de la votul final
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comisia Europeană a criticat proiectul Legii avertizorilor de integritate, care, în faza în care a fost trimis spre vot final, în ciuda numeroaselor critici anterioare, tot nu asigură anonimitatea pentru cei care raportează faptele de corupție.

Astfel, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a cerut Parlamentului să întoarcă la Comisia Juridică proiectul, pentru a fi corectate probleme, altfel riscând să pierdem bani din PNRR, potrivit G4Media.ro.

Amintim că legea a fost iniţiată de Guvern și apoi votată în Parlament, dar retrimisă la reexaminare după ce societatea civilă a reacționat prompt, arătând că, în loc să-i protejeze pe cei care raportează cazurile de corupție, parlamentarii le bagă pumnul în gură.

ADVERTISING

Revenit în circuitul legislativ, proiectul, care în teorie trebuie doar să transpună o directivă europeană care să întărească protecția avertizorilor, a trecut deja de prima cameră - Senatul - cu aceleași prevederi nocive, ele fiind păstrate și la votul din Comisia Juridică a Camerei Deputaților. Practic, odată cu adoptarea în plenul deputaților, el ar ajunge din nou la promulgare.

Acesta este motivul pentru care Predoiu a cerut reîntoarcerea la comisie, cu observații despre care subliniază că au rezultat „în cadrul discuțiilor cu Comisia Europeană în contextul PNRR pe Jalonul 430”.

ADVERTISING

Predoiu propune amendamente așa cum au fost formulate de CE, care să fie adoptate în Comisia Juridică, astfel încât corecțiile să fie făcute la timp și România să primească următoarea tranșă de bani europeni prin PNRR.

Comisia cere să fie precizată clar condiția anonimității avertizorilor, atunci când fac raportări și să fie eliminate toate prevederile adăugate de senatori, prin care celor care semnalau fapte de corupție li se cereau date de contact și să precizeze în ce calitate fac raportarea, elemente care ar fi dus automat la identificarea lor.

ADVERTISING

Sunt vizate și alte sintagme vagi care ar fi putut fi interpretate pentru constrângerea avertizorilor și, astfel, ar fi fost contrare directivei ce trebuie implementată cel mai târziu până la finalul anului.

Sursa citată că deputații au discutat marți dimineață solicitarea lui Predoiu în Biroul Permanent, astfel că s-a decis ca proiectul să nu fie pus pe agendă pentru votul final în plen. Rămâne însă de văzut dacă și când va fi retrimis la comisie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇