După decizia CCR privind pensiile speciale, care pune frână reformei atât de necesare pentru a obţine banii din PNRR, nu au întârziat reacţiile politice de la Opoziţie, dar şi din interiorul PNL.
Astfel, vicepreşedintele liberal Robert Sighiartau afirmă că PNL aşteaptă public scuzele ”comediantului Ciolacu”.
”Misiune îndeplinită ! Noi cei de la PNL aşteptăm public scuzele comediantului Ciolacu”, a scris Sighiartău miercuri pe Facebook.
Cu o zi în urmă, când anunţa că urmează decizia Curţii Constituţionale privind pensiile speciale, deputatul PNL a redistribuit postarea sa din ziua în care legea a fost votată pentru prima dată în Camera Deputaţilor, în 26 iunie.
”După ce, timp de 1 an şi 6 luni, Marcel Ciolacu şi ministrul său Budai au aruncat tot felul de tiribombe şi fumigene cu legea pensiilor şi a salarizării, a impozitării globale, a reducerii impozitării etc. Astăzi după votul din plen pentru eliminarea pensiilor speciale, a lansat un atac nedemn la adresa PNL, deşi împreună cele 2 partide au votat legile propuse de PSD astăzi.
Marcel Ciolacu continuă aceeaşi strategie ticăloasă pe care a dus-o la adresa PNL, dar de data asta din calitatea de prim-ministru. Ca atare, îi lansez o provocare lui Marcel Ciolacu în care onoarea joacă un rol important. Asta pentru că dânsul pune un mare preţ, aşa cum a declarat-o de multe ori, pe statura morală a unui om politic.
Domnule Ciolacu, dacă CCR declară neconstituţională legea pe care am votat-o astăzi în Parlament, vă rog să vă onoraţi cu demnitate cuvântul şi să faceţi un pas în spate. Pentru că aţi ştiut că legea va fi neconstituţională şi aţi minţit poporul român, atacând PNL”, afirma atunci Robert Sighiartău.
USR cere sesiune extraordinară în perioada 7 august – 1 septembrie
La rândul său, preşedintele USR, Cătălin Drulă, acuză PSD şi PNL că salvează pensiile speciale cu mâna Curţii Constituţionale, condusă de fostul consilier al lui Ion Iliescu (Marian Enache).
„Republica specialilor. La asta asistăm zilele acestea. Vor să bage mâna în buzunarul cetăţenilor, al firmelor, al mediului privat, al antreprenorilor, al celor care desfăşoară activităţi independente, al tuturor contribuabililor pentru a finanţa stilul de viaţă al specialilor.
Am aflat astăzi de la Curtea Constituţională că pensiile speciale ale magistraţilor trebuie să rămână. Nu e nicio surpriză. Preşedintele CCR, Marian Enache, este un pesedist de frunte, fostă mână dreaptă a lui Ion Iliescu, şi, practic, domnul Ciolacu de la Guvern a servit această falsă desfiinţare a pensiilor speciale - aşa cum USR a avertizat - numai ca CCR să o întoarcă repede în Parlament”, a declarat Cătălin Drulă, conform comunicatului de presă al USR.
Reprezentanţii USR cer liderilor PSD şi PNL convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară în perioada 7 august – 1 septembrie pentru a fi rediscutată, de urgenţă, legea privind pensiile speciale.
Un prim efect al reîntoarcerii în Parlament a legii privind pensiile speciale îl reprezintă blocarea fondurilor din PNRR. Totodată, pentru a acoperi cheltuielile în creştere cu specialii, PSD şi PNL se pregătesc să îngroape economia românească şi să-i afunde pe români şi mai tare în sărăcie, mai arată sursa citată.
„La Guvern, domnul Ciolacu lansează perdele de fum. Chipurile, taie cheltuieli. NU taie nicio cheltuială, totul rămâne aşa cum a fost. Să luăm reducerea cu 20% a numărului de secretari de stat. Sunt cei 20% de secretari de stat în plus pe care i-au adus chiar ei. Şi, pentru că UDMR a fost scoasă de la guvernare, rămân nişte posturi vacante.
Să luăm şi desfiinţarea unor sute de mii de posturi vacante. Păi, alea nu ne costă, dacă sunt vacante. De fapt, nu se taie nimic sau aproape nimic pe partea de cheltuieli”, a adăugat Drulă.
- Ministrul de Finanțe a anunțat măsurile luate la stat. S-a arătat revoltat că sunt șefi peste șefi, indemnizații de hrană pentru funcționari care câștigă 30.000 de lei sau „instituții inventate”
- Ciolacu a descoperit că există 50 de sporuri la stat și promite „prima reformă reală în sistemul bugetar”: Cei care merg la serviciu să joace Solitaire să caute în altă parte! (Video)
REPER: Prioritatea întregii clase politice trebuie să fie evitarea blocării fondurilor din PNRR
Şi reprezentanţii partidului REPER au transmis că PSD „a făcut o reformă de ochii lumii a pensiilor speciale, lăsând în mod voit portiţe neconstituţionale”.
„Reforma PSD-PNL” a fost menită să păcălească temporar Comisia Europeană, bifând formal angajamente din PNRR, dar asumând neconstituţionalitatea unora dintre soluţiile propuse. O astfel de abordare confirmă nu doar lipsa de viziune a actualului guvern, cât şi lipsa de onestitate", arată REPER, într-un comunicat de presă.
"Există numeroase semne de întrebare cu privire la argumentaţia CCR pentru existenţa unui aşa numit drept la pensie de serviciu. Totuşi, într-un stat de drept, deciziile CCR trebuie respectate. În acest moment, prioritatea întregii clase politice trebuie să fie evitarea blocării fondurilor din PNRR, condiţionate în bună parte şi de eliminarea pensiilor speciale.
Acesta este motivul pentru care solicităm convocarea de urgenţă a Parlamentului în sesiune extraordinară pentru modificarea rapidă a legii”, a declarat Andrei Lupu, deputat REPER.
La rândul ei, co-preşedintele REPER Ramona Strugariu a afirmat că „un sistem judiciar funcţional trebuie să asigure predictibilitate, rapiditate şi calitatea actului de justiţie şi să aibă resursa umană necesară cu care să facă aceste lucruri”.
„O carieră de magistrat este în plină desfăşurare la 47 de ani, pensionarea lasă un gol în sistem cu efecte importante pentru funcţionalitatea şi eficienţa lui. Sunt mulţi magistraţi în România care consideră că situaţia de acum, dincolo de cerinţele europene de reformă, şubrezeşte sistemul de justiţie, nu îi face un bine.
Iar dincolo de orice discuţii privitoare la pensii, magistraţii trebuie să fie nu doar independenţi, ci şi respectaţi în societate. Respectul nu este oferit unilateral de către stat prin beneficii materiale, ci este în primul rând câştigat prin activitatea de zi cu zi a judecătorilor şi procurorilor.
Din păcate, decizii recente precum cea din cauza Ursu, controversele de integritate cu privire la nume vârf ale magistraturii, dar şi grevele repetate care lasă dosare nesoluţionate nu sunt de natură să creeze încredere. Pentru noi, Justiţia, dincolo de a fi a treia putere în stat, este un serviciu public pus în slujba cetăţenilor, iar acest lucru trebuie asumat inclusiv de magistraţi”, a explicat Ramona Strugariu.
Forţa Dreptei: CCR a îndeplinit rolul de „gardian al pensiilor speciale”
Reprezentanţii partidului Forţa Dreptei au transmis că decizia de miercuri a Curţii Constituţionale referitoare la pensiile speciale este „pe cât de previzibilă pe atât necinstită şi lipsită de orice autoritate instituţională”.
„Legea referitoare la pensiile speciale, declarată neconstituţională, nu prevedea trecerea pe deplin la regimul contributivităţii. În ciuda acestui fapt, totuşi, a fost admisă sesizarea CCR şi întoarsă în Parlamentul României, întrucât coaliţia PSD-PNL a introdus în mod deliberat elemente de neconstituţionalitate menite să servească drept pretext în decizia Curţii Constituţionale.
Avem convingerea că întreaga chestiune referitoare la pensiile speciale a fost, în realitate, o mascaradă a coaliţiei guvernamentale în conivenţă cu CCR, astfel încât să servească drept argument pentru menţinerea pensiilor speciale ca privilegii ale unor categorii de angajaţi bugetari”, arată Forţa Dreptei.
Curtea Constituţională a îndeplinit miercuri rolul de „gardian al pensiilor speciale” şi nicidecum pe cel de gardian al legii fundamentale, aşa cum Constituţia României îi trasează atribuţiile fundamentale, mai spune sursa menţionată.
„Sperăm să nu se ajungă în situaţia în care să fie necesară revizuirea Constituţiei în privinţa cadrului de funcţionarea al CCR şi a interzicerii pensiilor speciale pentru a putea elimina în cele din urmă aceste beneficii lipsite de temei.
Totodată, este strigător la cer faptul că magistraţii, adică cei care au rolul de a împărţi dreptatea şi de a aplica principiul egalităţii în faţa legii, sunt tocmai cei care pledează pentru ca în situaţia lor să nu li se aplice acelaşi principiu şi să se afle deasupra regulilor legale generale”, adaugă Forţa Dreptei.
Parlamentarii din Forţa Dreptei vor susţine trecerea tuturor pensiilor pe principiul contributivităţii, fără excepţie, depunând noi amendamente necesare cu prilejul revenirii în Parlament a proiectului referitor la pensiile speciale.
AUR: Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au făcut tot acest teatru doar de dragul propagandei politice
Reprezentanţii AUR au transmis că decizia CCR nu reprezintă o noutate, pentru că toată lumea se aştepta să respingă proiectul legii pensiilor speciale, deoarece iniţiativa legislativă a fost făcută de PSD şi PNL să pice la Curtea Constituţională.
„Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au făcut tot acest teatru doar de dragul propagandei politice, în speranţa că îi vor păcăli pe români încă o dată”, a transmis AUR, într-un comunicat de presă.
Reprezentanţii AUR au reamintit că au depus un proiect de lege pentru impozitarea pensiilor speciale, o propunere de lege care este constituţională, pentru că „noi nu minţim poporul cu televizorul precum Rareş Bogdan, Marcel Ciolacu sau Klaus Iohannis”, însă iniţiativa legislativă este blocată de PSD şi PNL.
„Dar, în timp ce PSD şi PNL îşi păstrează privilegiile, Guvernul Ciolacu măreşte taxele şi impozitele, transferă povara incompetenţei lor guvernamentale pe umerii românilor şi ai mediului de afaceri. Când vine vorba să taie din privilegiile lor, adoptă doar legi neconstituţionale, dar când vine vorba să mărească birurile pentru români, atunci găsesc cele mai bune soluţii!”, a conchis sursa citată.
CCR a decis că noua lege a pensiilor speciale, esențială pentru obținerea banilor din PNRR, este parţial neconstituţională şi se va întoarce în Parlament.
Guvernul mai are mai puțin de o lună până trebuie să fie adoptată de Parlament reforma pensiilor speciale. Fără reforma pensiilor speciale, Guvernul nu poate depune la CE cererea pentru obținerea celei de-a treia tranșe de bani din PNRR (3 miliarde de euro).