Vladimir Putin s-a format în cultura politică a bolșevismului târziu, nu-i surâdeau nici demersul democratic, glasnost-ul, decomunizarea, dekaghebizarea. Este structural un anti-liberal. Este ceea ce-l apropie de Viktor Orban, spune, într-un interviu acordat SpotMedia.ro, politologul Vladimir Tismăneanu, de la Washington.
Cum trăiți acest nou episod al istoriei, invazia Rusiei în Ucraina?
Îmi amintesc perfect invazia Cehoslovaciei pe 21 august 1968.
Fusesem împreună cu mama mea la Praga, cu două săptămâni mai devreme, simțisem pe viu ce însemnă speranța. Mama avea prieteni acolo, foști doctori în spitalele Brigăzilor Internaționale din timpul Războiului Civil din Spania. A venit „intervenția”, adică agresiunea miltară. „Ajutorul frățesc”.
La fel precum acum povestea cu „de-nazificarea Ucrainei”.
Pentru generația mea, a fost momentul maturizării politice, morale, intelectuale. Atunci a fost ucis un proiect de umanizare a socialismului. Alții au trăit acel moment în chip radical diferit. Putin avea 16 ani, KGB-ul era condus de Iuri Andropov. Junele Vova admira poliția politică, spionajul sovietic. A decis să se dedice acelei profesiuni.
Invazia Ucrainei este determinată de nevroze, complexe, obsesii și fobii, precum cele care au dus la anihilarea Revoluției Maghiare din 1956 și a Primăverii de la Praga. Insecuritate agresivă, imperialism nesăbuit. Plus cinica aroganță a kleptocrației.
Care sunt germenii, condițiile de posibilitate ale regimului autocrat din Rusia? Cum e posibil, în alte cuvinte, un lider ca Vladimir Putin? Și cum e posibil în vremurile noastre?
Vladimir Putin s-a format în cultura politică a bolșevismului târziu. Nu a nutrit iluziile comunismului originar, era „lămurit” de multă vreme. Dar nu-i surâdeau nici demersul democratic, glasnost-ul, decomunizarea, dekaghebizarea. Este structural un anti-liberal. Este ceea ce-l apropie de Viktor Orban.
Putin este posibil pentru că Rusia nu a trăit acel catharsis care să o elibereze de demonii trecutului. Sunt acolo, neasumați, neprelucrați, nezăgăzuiți, neînfrânați.
Promis de Boris Elțin, procesul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice n-a avut loc. Ideea însăși a fost abandonată.
Putin exploatează, manipulează, instrumentalizează fantasmele naționaliste subsumate Ideii Ruse. Mesianismul slavofil se contopește cu cel stalinist într-o barocă sinteză. Cum scria recent Mihail Șiksin, Putin este simptomul, nu boala. Maladia este condiția politică și intelectuală a Rusiei contemporane.
Putea fi prevăzut unde va ajunge Vladimir Putin? Ce i-a scăpat Occidentului?
Nu că voi că să mă laud, dar unii dintre noi am anticipat acest tip de comportament.
Putin este fundamental un aventurier populist cu înclinații stalinoide și fascistoide. Este un inamic jurat al societății deschise. Îi repugnă pluralismul. În subestimarea primejdiei au contat gândirea deziderativă, teama de un conflict deschis, amatorismul, diletantismul, oportunismul.
Am scris împreună cu Kate Langdon o carte intitulata „Putin’s Totalitarian Democracy”, a apărut în 2020 la editura Palgrave Macmillan. Subtitul este: „Ideology, Myth and Violence în the Twenty-First Century”. Putinismul este un amalgam de mituri politice impregnate cu fixații ideologice, având ca scop impunerea violentă a unei anumite viziuni despre ordinea mondială.
Cum poate fi oprit? Din interior: societatea civilă – are Rusia o masă critică?- , oligarhii? Din exterior?
Este nevoie de luciditate, de o cunoaștere a câmpului de forte vizibile sau invizibile, de curajul de a depăși stereotipurile, abstracțiile și generalizările.
Vladimir Putin nu este mai rus decât Alexei Navalnîi. Jurnaliștii de curte nu reprezintă tradiția liberală a presei ruse. Putinismul se întemeiază pe minciuni, anti-putinismul mizează pe adevăr.