Social-democrații vor să înlocuiască Guvernul liberal cu un Cabinet de uniune națională, preferabil, și abia acesta să organizeze cele două runde de alegeri din acest an.
”Sperăm să avem cât de curând un alt Guvern pentru că, din păcate, toate semnalele pe care le-am tras şi toate problemele pe care şi media şi noi le-am adus la cunoştinţa publică nu au făcut din acest Guvern un guvern mai performant, deci singura soluţie este ca acest Guvern să plece acasă”, a anunțat purtătorul de cuvânt al PSD Lucian Romaşcanu, duminică, într-o conferinţă de presă.
În ceea ce privește un calendar parlamentar ferm, acesta ar presupune un vot al moțiunii după jumătatea lunii august.
”În mod normal, moţiunea de cenzură ar trebui să se întâmple destul de repede. (...) Deci, undeva probabil că la mijlocul lunii august ar trebui să avem această moţiune de cenzură.
Noi am sperat să nu fim obligaţi să depunem moţiune de cenzură în stare de alertă, dar această prelungire constantă fără votul Parlamentului a stării de alertă poate să aibă această justificare din păcate pentru Guvern, aceea de a se ţine de poziţiile pe care le au”, a adăugat reprezentantul socială-democraţilor.
Senatorul PSD a precizat că ”cea mai bună formulă ar fi un guvern de uniune naţională care să asigure aceste două runde de alegeri”.
Nu exclude însă nici un Guvern politic, dar cum PSD nu are majoritate parlamentară, acesta ar implica negocieri politice.
În ceea ce privește alegerile locale, PSD spune că le vrea cât mai curând și că votul stabilit pentru 27 septembrie nu poate fi amânat.
”Legat de alegeri, ele sunt planificate pentru 27 septembrie alegerile locale, există o lege tocmai promulgată de către preşedinte. În principiu, ele ar trebui să se desfăşoare la data stabilită. Acum vedem că există o intenţie destul de clară a PNL de a duce mai departe aceste alegeri pentru că, se pare, nu sunt foarte mulţumiţi cu modul cum sunt prezentaţi în sondaje şi, în consecinţă, ne putem aştepta la orice.
Noi suntem de părere că administraţia locală are nevoie de aceste alegeri cât de curând, sperăm ca data de 27 septembrie să poată fi data la care să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă sanitară”, a adăugat Romaşcanu.
Camera Deputaţilor a adoptat, în 8 iulie, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de UDMR care prevede organizarea alegerilor locale pe data de 27 septembrie.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea pentru stabilirea datei alegerilor locale la 27 septembrie.