Proiect USR pentru eliminarea impozitului de 10% pe concediile medicale

Proiect USR pentru eliminarea impozitului de 10% pe concediile medicale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deputaţii USR Oana Ţoiu şi Cristian Seidler au depus o iniţiativă legislativă pentru eliminarea impozitului suplimentar de 10% pe concediile medicale.

Iniţiativa vine după ce, în urmă cu două săptămâni, cei doi au sesizat Avocatul Poporului, cerându-i să atace la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă conform căreia salariaţii care intră în concediu medical vor primi indemnizaţii mai mici cu 10%.

Oana Ţoiu cere dezbaterea legii în regim de urgenţă sau aprobarea amendamentelor care abrogă prevederea din OUG, potrivit unui comunicat al USR.

ADVERTISING

"Au minţit că nu vin cu taxe noi, apoi forţaţi de adevărul care a ieşit la suprafaţă au invocat frauda. Dar, nimeni nu falsifică o naştere, o sarcină cu risc, un diagnostic de cancer sau un diagnostic de cancer al copilului său pe care are dreptul să-l însoţească la tratament din zilele sale de concediu medical, pentru care a muncit şi contribuit.

Legea lor lacomă este în vigoare de o lună şi au scăzut cu 10%, deja, veniturile pentru 4.000 de mame, angajate, care tocmai au născut, 9.000 de femei însărcinate cu sarcini cu risc, 25.000 de părinţi. Soluţia la fraudă e oprirea ei prin măsuri luate cu Colegiul Medicilor, nu finanţarea ei din taxa pe boală de la cei care au contribuit, deja, ani de zile la fondul care să le asigure acest drept", susţine Oana Ţoiu.

ADVERTISING

Contribuabilii cinstiţi nu trebuie pedepsiţi pentru că instituţiile statului "nu sunt în stare să dovedească şi să oprească frauda", arată USR.

"În anul 2024, PSD şi PNL au alocat cea mai mare sumă din istorie pentru pensii speciale, dar au decis impozitarea concediilor medicale. Acţiuni care vorbesc mai puternic decât orice cuvinte", a precizat Cristian Seidler.

USR reaminteşte că în perioada în care a gestionat Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate a introdus obligativitatea monitorizării bolnavului de medicul de familie, după acordarea concediului medical.

ADVERTISING

"Soluţii corecte există. USR a făcut legea care permite antreprenoarelor însărcinate şi celor cu meserii liberale dreptul la concedii medicale de risc maternal şi va milita până la capăt ca drepturile acestor femei să nu fie ciuntite nici măcar cu 10%", se menţionează în comunicat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇